Se pare că traversăm unul dintre cele mai bune momente din istoria Ortodoxiei, referindu-ne, evident, la relația milenară cu catolicismul și la cea multi-seculară cu protestantismul. Dinamica din Occident a readus Biserica Ortodoxă în atenția occidentalilor, într-o lumină nouă, mai favorabilă. Trendul este ilustrat de date, numere și reflectarea mediatică. De pildă:
• «Young Men Leaving Traditional Churches for ‘Masculine’ Orthodox Christianity in Droves». New York Post, December 3, 2024.
• «Eastern Orthodoxy Gains New Followers in America». The Wall Street Journal, May 17, 2023.
• «Young US Men Joining ‘Masculine’ Russian Churches». BBC News, May 24, 2025.
• «New Converts: St. Louis Orthodox Christian Churches Grow, as Other Churches Decline». St. Louis Post-Dispatch, May 25, 2025.
Această tendință este atribuită atracției exercitate de tradițiile vechi și de stabilitatea oferită de bisericile Ortodoxe. Mulți dintre noii convertiți caută o formă de spiritualitate mai profundă și mai autentică, fiind dezamăgiți de evoluțiile din lumea occidentală, dar neinteresați să experimenteze în zona new age sau a religiilor orientale.
În sfârșit, există și fenomenul unor figuri publice și intelectuale care, mai mult sau mai puțin discret, își anunță fie convertirea, fie simpatiile ortodoxe. Astfel, Ortodoxia a dobândit și o aură intelectuală, precum și o nouă percepție de bonitate și prestigiu în rândul anumitor pături ale claselor intelectuale occidentale.
Este o situație relativ nouă și, neavând o cunoaștere suficientă în domeniul istoriei bisericești sau al religiei în Occident, nu aș putea spune în ce măsură a mai existat un astfel de episod în trecut. (Speranța este ca Ortodoxia să evite soarta Budismului și să nu devină un obiect de marketing și consum de masă, instrumentalizat într-o variantă mai mult sau mai puțin New Age. Dar aceasta este o altă discuție.)
Ceea ce mi se pare însă interesant pentru noi, ca români, în raport cu acest fenomen, este absența reflectării sale în lumea ortodoxă românească cu pretenții intelectuale și, mai ales, absența totală a prezenței intelectuale românești la interfața cu lumea intelectuală occidentală care descoperă Ortodoxia.
Adică: în mod normal, m-aș fi așteptat ca acest fenomen să se reflecte cumva și în spațiul intelectual românesc și, pe de altă parte, ca lumea ortodoxă românească cu pretenții intelectuale să fie cât de cât prezentă în Occident, în mijlocul acestor evoluții.
Din păcate, sau poate din fericire, intelectualitatea publică de factură ortodoxă din România funcționează într-un alt univers și după alți parametri. Este bine? Este rău? Deocamdată, să ne mulțumim să notăm faptele.
Fenomenul nu ar trebui însă să fie o surpriză. Este rezultatul, pe de o parte, al modului în care reflectarea Ortodoxiei în lumea intelectuală românească a ajuns să fie dominată de viziuni aflate în aparentă disonanță atât cu ritmurile milenare ale Bisericii Ortodoxe, cât și cu evoluțiile contemporane din Occident și din lume.
Grefarea discursului intelectual, autodefinit ca „ortodox”, pe zona ideologiilor la modă ale veacului – în speță o formă rudimentară de occidentalism/europenism sincronist, îmbrăcat într-o retorică moralistă – nu pare să fi lăsat loc și energie pentru angajarea cu fenomenele menționate mai sus.
Și astfel, intelectualitatea publică românească asumat ortodoxă a ajuns să aibă o poziție exact inversă: în loc să ducă Ortodoxia către lume și către veac, își dedică toate eforturile pentru a aduce lumea și veacul în Ortodoxia românească.
În loc să publice și să se afle la interfața dialogului cu lumea intelectuală occidentală care descoperă Ortodoxia datorită experiențelor cu celelalte curente religioase sau creștine din Occident, acești intelectuali sunt preocupați să introducă diverse forme de ideologie, retorică și propagandă occidentală în Ortodoxie, părând că doresc să forțeze BOR să treacă prin aceleași experiențe și stadii care i-au adus pe occidentali în situația prezentă.
În loc să intre în dialog cu teologii și intelectualii religioși de orice confesiune din Occident și să facă un front intelectual comun cu ei în fața imenselor provocări ale veacului, sunt total absenți de la masa dialogului cu catolicii, protestanții, evanghelicii etc.
În loc să aibă o prezență cu standarde minime, chiar și la masa dialogului intern, se (auto)promovează drept purtători de cuvânt ai Ortodoxiei intelectuale figuri din zona făcăturii, a rudimentarului, a farsei și a ridicolului, care, prin stridență și inadecvare, demonetizează si aruncă în penibil si kitsch, pentru o bună parte a publicului, însăși noțiunea de intelectual ortodox…
Aici este vorba de o constatare, nu de o judecată. Poate că e bine, poate că e rău. Fapt este însă că, după știința mea, nu există în prezent niciun fel de lucrare, prezență sau nume de intelectual ortodox român care să angajeze fenomenul descris, care să conteze în dialogul cu confrații occidentali.
Repet: poate că această închistare într-un soi de retard intelectual și provincialism este, până la urmă, pozitivă. Poate că aducerea lumii și veacului actual în Ortodoxie este o prioritate mai mare decât aducerea Ortodoxiei către lume și către veac. Acestea sunt lucruri care depășesc atât capacitățile, cât și interesul unuia ca subsemnatul. Pur și simplu mi s-a părut interesant fenomenul și l-am notat ca atare.
Revenind însă la convertiții sau la cei interesați de Ortodoxie din lumea intelectuală occidentală, pot spune un lucru: absolut toți cei pe care i-am cunoscut sau despre care am auzit – fie figuri publice, fie tineri din lumea profesională și intelectuală – sunt, fără excepție, persoane extraordinar de interesante și de mare calibru uman, intelectual și spiritual.
Autor: Paul Dragoș Aligica
