Politicieni

Candidatul ”perfect”

V-am promis că o să vă spun odată ceea ce cred eu despre Călin Georgescu. Din nefericire, nu am decât frânturi de informații despre el. Mă bazez doar pe capacitățile mele logice… și pe câteva informații pe care vă invit să le verificați personal. Aveți fiecare dintre voi la dispoziție un telefon cu legătură internet…

Omul acesta este un personaj extrem de alunecos și controversat. Ceea ce mi-a atras mie imediat atenția în recenta campanie prezidențială a fost faptul că își propunea să-l invite pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la București, imediat după victoria sa în alegeri. Asta în ciuda faptului că, Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele lui Netanyahu… pentru crime de război în fâșia Ghaza. Mai mult, a declarat că va implementa o politică de intoleranță față de antisemitism… Nu știu cum să vă zic, dar omulețul ăsta nu prea seamănă deloc a naționalist… cum vrea el să se prezinte. Apropierea lui de un Israel, tot mai izolat pe plan internațional, e cel puțin suspectă. E ceva în neregulă cu Călin Georgescu…

În timpul campaniei prezidențiale din noiembrie, anul trecut, Călin Georgescu apărea în sondajele electorale undeva la coada clasamentului… cu vreo 5% din opțiunile votanților. Și… dintr-o dată – bang! – 40% la alegeri!!! Băi, să fie, parcă ar fi fost magie. Vorbeam cu niște votanți… oameni simpli… care nici măcar nu auziseră vreodată de Călin Georgescu. Le-am explicat pe scurt cine este Călin Georgescu… cum a apărut el ca, consultant guvernamental în guvern, imediat după lovitura de stat din Decembrie ’89… cum a lucrat el cu Asociația Clubul de la Roma și Forumul de la Davos pentru o „dezvoltare sustenabilă”… cum a colaborat el cu ONU pe probleme de mediu… puteți verifica și voi pe internet… iar oamenii aceia simpli au clătinat din cap: „E ciudat…”.

Știu… e ciudat. Omul acesta apare imediat ca specialist într-un guvern care a dat o lovitură de stat, deci era cunoscut de trădătorii lui Ceaușescu. Apoi lucrează cu oculții din Clubul de la Roma și din Forumul Economic de la Davos… deci era cunoscut și de oculți. Apoi lucrează cu ONU pe linia escrocheriei cu mediul și „dezvoltarea sustenabilă”. Apoi este chiar avansat în discuții de Băsescu… drept un posibil premier… deși aproape nimeni nu știa de el. Apoi AUR îl propune ca premier. Apoi se declară „independent” și candidează la prezidențiale… unde rade toți candidații cu un uluitor 40%… din prima! Băi nene… omul ăsta apare de nicăieri și merge din mare în mai mare… de parcă ar fi împins de către niște forțe oculte! Nu vi se pare ciudat? El spune că nu mai lucrează cu organizațiile secrete… că și-ar fi dat demisia din Asociația Clubul de la Roma. Dar vreau să vă reamintesc că nimeni nu pleacă vreodată viu dintr-o organizație secretă! Odată intrat în anturajul oculților, nu mai ieși niciodată… pentru toată viața ta!

Iar unii oameni îl percep ca un salvator al națiunii… Îmi vine să râd. Nu zic nu… vorbește frumos. Are o dicție impecabilă. Are un doctorat, luat pe corect… nu ca restul politicienilor. E logic în discursul său… și se adresează direct disperării românilor. Dar e ceva ciudat cu omul ăsta; a lucrat toată viața lui printre oculți. Dacă i-ar fi trădat pe oculți… ar fi fost deja mort până acum. Acum, se prezintă drept candidatul anti-sistem… deși a lucrat pentru oculții care au construit sistemul! Repet, nimeni nu trădează sistemul și rămâne viu. A încercat John Fitzgerald Kennedy… și a fost imediat asasinat! Însă Călin Georgescu e bine-mersi…

Nu vă lăsați păcăliți de dosarele împotriva lui. Sunt atât de ridicol instrumentate, încât pot fi spulberate chiar și de un avocat mediocru. Și… chiar dacă va fi condamnat… pedeapsa nu poate fi prea mare. Însă, el va ieși cu o aură de martir în urma acestor abuzuri. Păi… tocmai asta e ideea: a fost creeat liderul perfect anti-sistem! Persecutat de sistem și adulat de către cei care încearcă să se opună sistemului… Călin Georgescu pare a fi cârtița ideală pentru oculți. Nu e chiar întâmplător faptul că Georgescu vorbește de „teorii ale conspirației”… Orice om normal știe deja că nu sunt teorii, ci realități. Dar… eu dacă aș vrea să infiltrez un agent printre luptătorii anti-sistem, aș alege un om exact ca și Călin Georgescu; inteligent, fluent și educat. Și l-aș pune să facă și să zică exact ceea ce face și zice Călin Georgescu. El are texte populiste și naționaliste… dar, ați observat cumva că nu are niciun plan de țară minuțios elaborat din punct de vedere tehnic? El zice multe… dar nu are un plan cum să și facă. Pare demagogul perfect… gata de infiltrare în tabăra anti-sistem.

Păi, dacă eu, ca simplu om care gândesc logic, pot imagina strategia asta, darămite oculții, care se joacă de-a infiltrarea de vreo istorie întreagă încoace… Poate că disperarea vă face să credeți în Călin Georgescu. Nu vă condamn… Dar, pentru mine, Călin Georgescu e mult prea suspect. Scuze, dar nu vreau să pun botul.

Autor: Artin Side

Related Articles

Back to top button