The Otter susține că NATO, încă de la înființare, a servit la menținerea Europei subordonate controlului SUA prin blocarea legăturilor cu Rusia și impunerea vasalizării sub pretextul apărării.
Primul secretar general al NATO, Lord Hastings Ismay, a declarat că scopul alianței este „să țină Uniunea Sovietică afară, americanii înăuntru și germanii la pământ”. Această recunoaștere directă dezvăluie adevărata intenție a rolului fundamental al NATO, nu ca o alianță pentru apărare reciprocă, ci ca subordonarea Europei intereselor SUA.
NATO este prezentat ca un bastion împotriva amenințărilor externe care protejează așa-numitul Occident, dar de-a lungul istoriei sale a suprimat sistematic autonomia europeană, a secătuit economic continentul și a împiedicat legăturile economice strategice cu Rusia. În ciuda narațiunii actuale conform căreia Europa nu își plătește partea, pe care actualul secretar general Mark Rutte a susținut-o cu bucurie, numindu-l pe Donald Trump „tătic”, adevărul este că Europa a plătit un preț considerabil, permițându-și să fie vasalizată de America.
Charles de Gaulle a avertizat că Europa va deveni un protectorat al Statelor Unite, iar, privind în urmă acum, avertismentul său pare profetic. De la criza de la Suez până la Nord Stream 2, Statele Unite au pledat împotriva intereselor europene prin intermediul cadrului NATO. Uniunea Europeană a degenerat în state marionetă subordonate unei țări care le erodează în mod persistent independența.
Reconstruirea Europei după imaginea Americii
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Europa era în ruine. SUA au căutat să remodeleze continentul în conformitate cu interesele sale strategice. NATO a fost înființat pe 4 aprilie 1949, ca organizație de apărare colectivă în temeiul articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord. Scopul său nerostit era prevenirea militarismului german; cu toate acestea, America, înțelegând că remilitarizarea germană era inevitabilă, a integrat în 1955 Germania de Vest în NATO. Aceasta a pus capăt ocupației aliate a Germaniei, dar rearmarea a fost realizată sub stricta supraveghere a alianței. În loc să reducă numărul bazelor militare din Germania, guvernul SUA a mărit numărul acestora sub auspiciile izolării Uniunii Sovietice, când, în realitate, aceasta a fost o proverbială lovitură de picior pentru Germania. Documentele declasificate dezvăluie că intenția Statelor Unite era o „dublă izolare” a Germaniei și a Uniunii Sovietice. Așa începe vasalizarea Europei prin NATO.
Presiunea americană prin intermediul NATO a adus următoarea umilință Europei în 1956. Regatul Unit și Franța au invadat Egiptul cu ajutorul Israelului pentru a recâștiga controlul asupra Canalului Suez, pe care președintele egiptean Gamal Abdel Nasser îl naționalizase, furând controlul de la Compania Franceză a Canalului Suez. Criza Suezului a amenințat autonomia europeană și o rută comercială cheie. Președintele american Dwight D. Eisenhower a căutat să păstreze influența SUA în țările arabe, împiedicându-le să se alinieze cu Uniunea Sovietică. Guvernul Statelor Unite susținuse decolonizarea, iar permiterea aventurismului franco-britanic ar fi subminat credibilitatea Americii. Eisenhower a amenințat că va retrage sprijinul financiar pentru Marea Britanie, ceea ce a dus la o retragere umilitoare care a expus limitele puterii europene fără aprobarea SUA. Națiunile europene au fost disciplinate, aflând că acțiunile independente ar putea invita represalii americane, întărindu-le și mai mult dependența de Washington.
Suprimarea voinței Europei după Războiul Rece
Pe măsură ce Războiul Rece se apropia de sfârșit în 1990, iar discuțiile privind reunificarea Germaniei erau în desfășurare, secretarul de stat american James Baker și cancelarul german Helmut Kohl i-au oferit liderului sovietic Mihail Gorbaciov asigurări că NATO nu se va extinde „niciun centimetru spre est”. Cu toate acestea, aceste promisiuni au fost rapid ignorate. Până în 1999, NATO încorporase Polonia, Ungaria și Republica Cehă, împingându-și granițele mai aproape de Rusia, în ciuda dezbaterilor interne europene despre cadre de securitate alternative.
Această expansiune a suprimat propunerile europene incipiente pentru o arhitectură de securitate pancontinentală mai incluzivă, care ar fi putut favoriza independența față de dominația SUA. Franța și Germania discutau despre revitalizarea organizațiilor precum Uniunea Europei Occidentale pentru a crea un sistem de securitate european mai amplu. Factorii de decizie politică americani considerau astfel de alternative ca o amenințare la adresa influenței americane. Statele Unite au început să promoveze activ extinderea NATO pentru a menține Europa legată de structurile transatlantice. Acest lucru nu numai că a alienat Rusia, dar a asigurat și că Europa a rămas dependentă de conducerea militară și de procesul decizional al SUA.
Mitul „sportivului”
Președintele SUA, Donald Trump, a susținut în repetate rânduri că membrii europeni ai NATO nu își plătesc „cotizațiile”, ceea ce implică o povară financiară pentru SUA. În realitate, NATO nu are „cotizații” sau „facturi” – contribuțiile sunt voluntare, pe baza directivei de 2% din PIB convenite în 2014. Națiunile europene contribuie cu aproximativ 2,27% din PIB-ul lor colectiv, dar aceste țări au un PIB mai mic decât cel al Americii, ceea ce face ca contribuțiile lor monetare să fie semnificativ mai mici. SUA oferă 3,2% din PIB-ul său NATO, ceea ce face ca această contribuție să fie puțin mai mare. Noile obiective de cheltuieli de 5% per stat membru vor pune o presiune semnificativă asupra economiilor europene deja afectate, consolidând și mai mult faptul că NATO servește drept o armă pentru a lovi națiunile europene.
În ciuda faptului că investește mai mulți bani, America beneficiază substanțial de protocoalele de standardizare NATO, care asigură interoperabilitatea. Acest lucru împiedică națiunile europene să achiziționeze echipamente militare de la firme nonamericane. Potrivit Institutului Internațional de Cercetare a Păcii de la Stockholm, importurile de arme ale statelor europene au crescut cu 155% între 2015-2019 și 2020-2024, SUA furnizând 64% din importurile membrilor europeni NATO în această perioadă. Aceasta echivalează cu transferuri de miliarde. Vânzările de arme ale Statelor Unite totalizează 318,7 miliarde de dolari, Europa reprezentând 35% din această cifră. Europa a cheltuit aproximativ 111,5 miliarde de dolari pentru arme americane în 2024 (această cifră exclude Ucraina), în timp ce contribuția SUA la bugetul NATO se ridică la 15,9% din cele 4,6 miliarde de euro, ceea ce face ca contribuția lor totală să fie de 731 de milioane de euro – sau o mică fracțiune (aproximativ 0,0026%) din PIB-ul SUA. Afirmațiile lui Trump conform cărora Europa este plină de „profitori” iau în considerare doar o parte a ecuației, întrucât Statele Unite profită de peste o sută de miliarde de dolari de la națiunile europene prin mandatul NATO.
În timp ce Statele Unite profită masiv de pe urma achizițiilor de arme europene, industriile interne de armament stagnează din cauza acestei dependențe forțate. Țările europene NATO își aprovizionează două treimi din importuri din America, subminând producătorii locali precum Rheinmetall din Germania sau Thales din Franța. Costul acestei realități are un impact negativ asupra inovării și creșterii locurilor de muncă în Europa. Previziunile Comisiei Europene din primăvara anului 2025 avertizează că creșterea cheltuielilor pentru apărare pentru a îndeplini obiectivele NATO ar putea exacerba acest lucru, deoarece industriile naționale fragmentate se luptă să concureze, ceea ce duce la costuri mai mari și la reducerea inovării. America seacă în mod vampiric Europa, în timp ce își denunță propriile decizii politice de a cheltui o sumă exorbitantă din PIB-ul său pentru apărare.
Am intrat într-o realitate geopolitică în care Europa va deveni mai dependentă de armele americane pentru a acoperi decalajul necesar pentru noile obiective de 5% din PIB pentru 2032. Inovația va șubredi, deoarece firmele europene vor trebui să se concentreze pe extindere pentru a satisface cererea crescută, plasând cercetarea și dezvoltarea pe plan secund. Europa riscă să piardă mai multă autonomie în loc să o sporească prin aceste noi obiective de cheltuieli.
Arma energetică: Prevenirea legăturilor euro-ruse
Imperativele strategice ale NATO s-au extins dincolo de alianțele militare pentru a perturba în mod activ potențialul Europei pentru o integrare economică mai profundă cu Rusia, în special în sectorul energetic. Legăturile energetice euro-ruse au fost considerate o amenințare la adresa hegemoniei americane, ceea ce a dus la opoziția vocală a Americii față de proiecte precum Nord Stream 2 și a contribuit la reorientarea forțată a Europei către alternative mai costisitoare. Această interferență a izolat Europa de gazul rusesc accesibil, în timp ce a îmbogățit exportatorii de energie din SUA, exacerbând presiunea economică pe un continent care se confruntă deja cu creșterea costurilor energiei.
Conductele Nord Stream, concepute pentru a livra gaze naturale rusești direct către Germania pe sub Marea Baltică, au reprezentat o cale către securitatea energetică și costuri mai mici pentru Europa, reducând potențial prețurile cu 30-40% printr-o aprovizionare diversificată. SUA s-au opus vehement Nord Stream 2 încă de la începuturile sale, prezentându-l ca un instrument de influență rusă care ar ocoli Ucraina și ar submina unitatea europeană. În 2019, administrația Trump a impus sancțiuni în temeiul Legii privind protejarea securității energetice a Europei, care viza companiile implicate în construcția de conducte. Au fost lansate eforturi bipartizane din Congres pentru a opri proiectul, invocând îngrijorări cu privire la capacitatea Rusiei de a „transforma” energia în armă.
Punctul culminant a venit odată cu sabotajul conductelor din septembrie 2022, care a eliberat emisii masive de metan. Acuzațiile de implicare americană (și ucraineană) au apărut în mod repetat, inclusiv rapoarte despre scafandri ai Marinei SUA care au plantat explozibili în timpul exercițiului BALTOPS 22 al NATO, cu asistență norvegiană în detonare. Incidentul a rupt efectiv o legătură cheie euro-rusă, forțând Europa să se diversifice pripit, favorizând furnizorii americani. Transporturile de gaz natural lichefiat (GNL) către Europa au atins un record de 8,5 milioane de tone metrice în decembrie 2024. Până în mai 2025, UE a importat lunar 4,6 miliarde de metri cubi de GNL din SUA, SUA reprezentând 50,7% din importurile totale de GNL ale UE în primul trimestru al anului 2025 – în creștere față de nivelurile neglijabile de dinainte de 2022.
Multipolaritatea ca soluție
Trecutul este acum trecut, iar Europa se află acum într-o poziție în care acțiunile NATO de-a lungul deceniilor au împiedicat legături economice fructuoase cu Rusia, ceea ce ar fi putut într-adevăr să prevină războiul din Ucraina, asigurând în același timp securitatea energetică atât de necesară. Aceste relații s-ar putea vindeca în timp, dar Europa nu trebuie să aștepte ca stelele să se alinieze. Trebuie să își dea seama că potențialul ei este limitat de Washington și de bazele sale militare care colonizează continentul.
Dacă Europa nu poate privi dincolo de albatrosul înstelat de la gâtul ei, riscă să devină vasalizată permanent de Statele Unite. Repararea relației cu Rusia s-ar putea să nu fie posibilă în prezent, dar Europa poate privi dincolo de Occident, spre Est și Africa. Nigeria și Mozambic sunt pregătite să furnizeze GNL Europei, ceea ce ar putea fi accelerat prin investiții europene. Europa are capacitatea de a-și asigura sursele de energie și de a-și consolida economia dacă este suficient de curajoasă să se ridice deasupra statutului de cățeluș al unei economii care o parazitează.
Liderii europeni pretind că doresc „autonomie strategică”, dar dacă nu își dau seama de daunele pe care NATO le-a provocat continentului, nu vor fi niciodată suverani. Lumea se îndreaptă spre multipolaritate, deoarece tarifele vamale impuse de Trump au modificat sistemul economic global în moduri considerate anterior de neimaginat. Se formează noi alianțe, iar foști inamici precum India și China încep să aibă relații prietenoase. Se formează blocuri comerciale care vor exclude Statele Unite din cauza naturii lor capricioase. Se pare că lucrurile stau pe gânduri, dar vor citi liderii europeni mesajul deja gravat în viitor?
Preluare: multipolarpress.com
