„De unde, dracu, gologani?!”

Ai, n-ai, dai! „De unde dracu gologani,/ Când am ajuns cu toți golani?!/ Păi, cu ce?!”. Așa suna un scheci interpretat de vasluianul Constantin Tănase prin anii ’40. Guvernul “technocrat” de la începutul lui 2016 ne apropie din nou cel mai mult de acele vremuri cu intenția sa de a-i impozita pe cei… care nu realizează niciun venit. Reacțiile vasluiene, din județul cu probabil cei mai mulți oamenii într-o astfel de situație, sunt dintre cele mai vehemente: de la „cinism” până la o altă denumire specifică pentru actualii guvernanți, „tehnocretini”.

„Guvernul României și-a manifestat intenția de a constitui o bază de date realistă a celor care nu au în prezent un loc de muncă spre a depune în viitorul apropiat toate eforturile pentru ca acești oamenii să fie încadrați pe piața muncii” .. Dar asta nu este o știre reală și nici măcar probabilă pentru viitorul îndepărtat.

Guvernul României nu este câtuși de puțin „captivat” de acest „aspect” din viața a milioane de români: că nu au un loc de muncă și nici perspectiva de a-și găsi unul în viitor și trăiesc din „te-miri-ce”, cum se spune. Guvernul României nu se întreabă cu ce trăiesc acești oamenii, categorie socială dominantă în multe dintre localitățile rurale vasluiene. Guvernul Romăniei se întreabă cum de mai trăiesc, iar logica sa este că, pentru că tot dovedesc –  și nu pot ascunde -, faptul că trăiesc, acest lucru înseamnă că ei câștigă bani, iar dacă ei câștigă bani, trebuie ca ei să dea la stat. Chiar dacă statul nu a făcut și nu face nimic pentru ei, ar putea să facă: atunci când se vor îmbolnăvi, vor merge în spitalele statului. Pentru asta trebuie să plătească CAS-ul înainte, pentru că doar statul nu are de gând să-și schimbe “principiile” față de ei: nimic pe gratis!

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui raportează în fiecare lună cifre care au încetat să mai înspăimânte: șomajul se ridică oficial (!!) la peste 10% din populația activă. Procentul, transpus în cifre, potrivit aceluiași AJOFM, ar reprezenta 17 mii de persoane. Alte statistici, și mai oficiale, ale Direcției Județene de Statistică, vorbesc despre aproximativ 52 de mii de salariați în județul Vaslui. Casa de Pensii vine cu un număr de aproximativ 81 de mii de pensionari, în vreme ce, la ultimul recensământ, au fost numărați aproximativ 135 de mii de persoane sub 19 ani. Aproape 15 mii de vasluieni sunt încadrați într-un grad de handicap și, deci, ar putea să nu fie declarate „persoane active”. Aceste cifre adunate ar trebuie să dea 455 de mii, cât reprezintă populația județului Vaslui. Salariații, șomerii, pensionarii, cei sub 18 ani și persoanele cu handicap sunt populația județului, din acest punct de vedere, al persoanelor active și inactive pe piața muncii. Dar, cu toată relativitatea acestor cifre, aceste categorii nu depășesc 300 de mii. Statul român are în evidențele sale relevante, din punct de vedere al muncii, 300 de mii de oameni, din peste 455 de mii. „Șomajul”, în limbajul ”tehnic” al AJOFM din Vaslui, ca și al celorlalte instituții similare din țară, nu se confundă cu „șomajul” din limbajul popular: un adult fără serviciu, este doar o persoană care nu are un loc de muncă și se află (fără prea mari speranțe) în evidențele instituției ca fiind „în căutarea unui loc de muncă”. Pentru cei care și-au luat gândul… Dumnezeu cu mila!

Despre cei peste 150 de mii de astfel de vasluieni Guvernul nu are niciun fel de informații în această privință, pentru că nu a fost interesat niciodată …Până acum!

Recent i-a descoperit, prin persoana lui Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul de Finanțe al guvernului “technocrat”, care a declarat: „Cum poți să zici timp de șase luni? Ce ai făcut? Ai vânat, ai săpat după rădăcini? Cum ai putut să trăiești șase luni fără să câștigi nimic? Nu cumva vorbim nu de faptul că nu ai câștigat, ci de faptul că nu ai declarat?” (într-o asemenea gândire ”strategică” i-a omis totuși pe cei care au pescuit).

În alte privințe, nici măcar sub aspectul accesului pe piața muncii, statul nu a fost interesat de existența acestor oameni. Situația nu s-a putut schimba decât atunci când a venit vorba despre plata impozitelor și despre evaziune.

O recunoaște chiar guvernul “technocrat”, prin același Biriș: „Vrem să mai scoatem un pic la lumină, într-un fel, partea de ‘fantome’. Pentru că dacă stai să te uiți în toate cifrele statistice, câți angajați, pensionari, elevi, români emigrați în străinătate, cu domiciliul acolo sau nu încă, și scazi din numărul total de cetățeni români, oricum ar fi nu îți ies vreo trei milioane de adulți. Nu îți ies. Nu vorbim de persoanele care primesc ajutoare sociale. Vorbim de persoane care nu există din punct de vedere fiscal. Nu este posibil așa ceva”.

A fost posibil atât timp cât guvernul nu s-a gândit la impozitarea lor…

Guvernul de tehnocretini

Unde mai pui că tocmai cel care vorbește, Gabriel Biriș, nu este defel vreo „lumină” financiar-fiscală, fiind acționarul unei societăți off-shore cu sediul în Cipru, Fusilier Limited, folosită pentru nimic altceva decât a evita plata impozitelor către statul român.

Reacțiile la aceste intenții guvernamentale în județul Vaslui, patria șomajului, dar mai ales a „fantomelor”, au fost cele mai dure, de la „cinism” la „prostie”.

„Am văzut că după ce a făcut o declarație halucinantă, secretarul de stat și-a tot cerut scuze, însă cinismul nu poate fi uitat atât de ușor. E bine că pot sta la adăpost oameni care au milioane de euro ascunși prin diferite colțuri ale lumii, prin cimitire sau buncăre, iar cei care trăiesc doar din munca brațelor lor, fără nicio formă de angajare, mai trebuie și impozitați. Există un proverb vechi arab: ‘Ultimul pai rupe spinarea cămilei’. Suportă, suportă, suportă cât poate bietul român, dar la un moment dat nu mai suportă. Nu am nimic cu tehnocrații, dar nici nu-i prețuiesc în mod deosebit” – Corneliu Bichineț, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui.

Spre deosebire de el, Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, are ceva cu tehnocrații, dar mai ales cu ceea ce nu întârzie să numească „prostia” lor.

„Ideea de a-i obliga și pe cei care nu au niciun venit să se asigure în sistemul de sănătate nu putea să vină decât de la un membru al unui guvern de strânsură. Capacitatea acestor indivizi este ilustrată tocmai de aceste inițiative ale lor, iar argumentul cu care susțin asemenea prostie este absolut irelevant. Noțiunea de ‘tehnocrați’ presupune o expertiză într-un anumit domeniu, iar în cazul despre care discutăm lucru acesta nu există. Ceea ce există este un înalt grad de prostie. Și, după cum știți, prostia este cea mai mare forță din lume. Doar universul și prostia sunt infinite” – Dumitru Buzatu.

Cu toată verva și revolta celor doi față de o asemenea inițiativă aberantă, răspunsul cel mai potrivit pentru acesta a fost dat de un alt vasluian, care a trăit (și a comentat) în urmă cu mai bine de jumătate de secol. Spre nenorocul vasluienilor și al românilor, și atunci, ca și acum în fruntea țării se aflau tot “tehnocrați”, „cinici” sau „proști”.

„De ce și pen’ ce?!”

„Numai nevoi și hangarale
Cu ce le-astupi, mă rog, matale?!
Mă rog, mă rog, cu ce?!

Guvernul cere biruri noi,
Iar leafa ți-o ia înapoi.
Și-atunci, cu ce?!

E lesne să ordoni să dai
Mă rog, să dai, să dai!
Da’ dacă n-ai,
Cu ce?!

Îți trebuie franci pentru haleală
Îți trebuiește pentr-o țoală
Mă rog, cu ce?!

Îți trebuie pentru pingele,
Mai-ți trebuie pentru surcele,
Mă rog, da’ cu ce?!
Aia e!

Îți trebuie și de chirie,
Mai-ți trebuie și de-o beție.
Da’ cu ce?!

Zău, parc-ai sta numai pe vine
Și-ai scoate numai franci din tine.
Păi, atunci, cu ce?!
…
Când un vagon de grâu de-ăl bun
Taman ți-ajunge de-un tutun…
Păi, cu ce?!

Și când cu rodul de la vie
Îți iei un sfert de pălărie,
Mă rog, cu ce?!
…
Ș-acuma am să-ntorc problema
Ș-am să vă pui pe șleau dilema:
Mă rog, pen’ ce?!

Că chiar dac-aș avea cu ce,
Am să vă-ntreb așa, expre:
Mă rog, pen’ ce?!

Eu să plătesc ca idiotul,
Ca să-i înghită alții cu totul?!
Mă rog, pen’ ce?!

Pen’ ce să dee omul franci,
Ca să-i mănânce domnii vlanci?!
Ei, atunci, pen’ ce?!

Să dau eu, neică, bănișorii,
Să-și facă casă perceptorii?!
Mă rog, pen’ ce?!

Bănuții adunați cu of
Să-i bage-n gârla din Snagov?!
Ei, pen’ ce?!

Cu banii mei strânși cu dichis
S-o șteargă alții la Paris?!
Ei, mă rog, pen’ ce?!

Mă rog, nu sunt din fire bolșevic,
Da’ nu mai vreau să dau nimic!
Că n-am cu ce și nici din ce și nici pen’ ce!

Mi-a venit, mă, o idee:
Cum statul n-are de’ un să iei, din ce,
Să-i spunem: Uite, domnu stat,
Vrei s-ai neaparat cu ce?
Zău! Întâi ne fă milionari,
S-avem cu toții, mici și mari, cu ce,
Ș-apoi plătim fără habar
Și nici nu întrebăm măcar
Nici din ce, nici cu ce și nici pen’ ce!”