FeaturedPoliticieniReflecții

REGINA CUI?! ÎN CE ȚARĂ TRĂIM?!

Monarhie rege regina tronDincolo de orice discuție pro- sau anti- monarhie, dar o „regină”, ca să fie „regină”, nu trebuie să fi fost încoronată, adică să fi fost săvârșit un asemenea act, un asemenea ritual, sau să se fi căsătorit cu un rege? Mă întreb „ca prostul”, cum se spune, pentru că nu poți decât să „rămâi prost” zilele astea în România după ce te uiți la televizor și îi auzi pe toți, dar pe toți, peste tot, de la politicieni la jurnaliști, cum vorbesc despre „regina” lor, pe care o înmormântează pe 13 august 2016, ca pe o „regină”, fără nicio legătură cu istoria, cu realitatea, cu un ceva aproape de vreun adevăr mic măcar. În ce țară trăim?!

Să încercăm să înțelegem ceva din toată această imensă idioțenie națională: regina Marii Britanii are ca soț un „prinț”, și nu un „rege”, dar România are și „rege”, și „regină”… mai ales cu ocazia morții vreunuia… Iar asta se întâmplă fiind republică, dacă își mai aduce aminte cineva la televizor sau prin ziare… Unde mai pui că cei care folosesc primii aceste titluri aiurite sunt tocmai cei care pretind, chiar cu o inerentă condescendență, că stăpânesc intim aceste reguli „aristocratice”, aceste „etichete”!

Ne-am obișnuit deja ca vreun nu-știu-ce spilcuit purtător de cuvânt sau atârnător pretențios al așa-zisei „case regale” să vorbescă despre „rege” și „regină” sau „majestățile lor”. Dar cei doi nu sunt regi nici de facto, și nici de jure. Ce mai există în afară de asta?! În ce ordine a lucrurilor sunt cei doi regi?! În ce lume?! Cea a poveștilor… Doar asta!

Ana de Bourbon-Parma nu a fost nicio clipă regină, pentru că s-a căsătorit cu Mihai de Hohenzollern după ce acesta abdicase, nu mai era rege. Așa cum ar fi fost actul de abdicare, chiar ilegal, a produs consecințe, practice și legale, pe care le recunoaștem și respectăm astăzi înainte de toate în Constituție, legea fundamentală, atunci când spunem că statul este republică, cu tot ce presupune. Prin urmare, nu putem să alegem consecințele pe care le recunoaștem și cele pe care nu vrem să le recunoaștem, mai ales la ocazii… Nu avem această libertate, ca ființe inteligente!

Nu poți să folosești cuvintele așa! Ca jurnalist îți este permis, într-adevăr, să spui orice în această țară fără ca nimeni să te tragă la răspundere, la fel și ca politician, dar când ai o demnitate publică, când reprezinți, și nu reprezinți altceva decât statul român, care este republică, nu poți să vorbești despre „rege” și „regină”! Fără să nu pari idiot, cel puțin…

Primul-ministru Cioloș spune: „Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne un simbol al nobleții, discreției și demnității, valori ce întregesc contribuția definitorie…” Președintele Iohannis spune: „Compasiunea și regretul meu profund pentru dispariția majestății sale Regina Ana a României….”. Președintele României vorbește despre o „regină” a României care tocmai a murit… În ce țară trăim?! „Președintele” și „regele” nu sunt două noțiuni la fel de antagonice, nu se exclud reciproc, precum „republica” și „monarhia”? Oriunde în lume, însă nu și în România…!

În afară de termenul de reverență sau caracterul impunător, cuvântul „majestate” nu mai înseamnă decât „suveran” sau „monarh”. Suveran peste ce?! Monarh al cui?! Cum poți să folosești asemenea cuvinte ca președinte sau prim-ministru?!

Dar cum poți să declari doliu național și să faci funeralii naționale pentru/unei persoane care nu are cetățenia țării tale?! În ce țară trăim!!!

Sunt doar câteva gânduri și o mare stupoare. Concluzia parcă se grăbește singură să se înfățișeze goală. E prea multă prostie în această țară și a ajuns prea sus!!!

Related Articles

Back to top button