Media

„Esti spalat pe creier de Antena 3!”

E 2023 si inca se mai refera cate un #rezistent la Gâdea si antene ca la un fel de opozitie. Ceva de genul: putinistule, comunistule, auristule, antivaccinistule, conspirationistule, esti spalat pe creier de Antena 3!

Antena 3 a semnat azi prelungirea pe 9 ani a parteneriatului cu CNN si tot astept sa apara o generatie noua, care sa zica: „pesedistule, rusofilule, esti manipulat de CNN!”. Dar brandul «Antena 3» se dovedeste mai trainic in memoria colectiva decat al lui Ted Turner.

Iata ca americanii nu au greturi sa lucreze si cu Kovesi, si cu Coldea, si cu Basescu dar si cu Dan Voiculescu, fost puscarias, fost probabil colonel de Securitate, turnator al propriilor rude. Radu Tudor e cel putin la fel de zelos ca ofiterii cei mai ambitiosi de la Digi, ii bate pe Shoigu si pe Prigojin din transeele mediatice. Mircea Badea, fostul rebel de casa, a latrat sa rupa lesa la oricine a contestat restrictiile pandemice.

Gâdele cu chip de bebelus, pastorul miliardarului, a inaugurat la noi stilul partizan al presei de propaganda. In obsesia dedicata cam un deceniu lui Basescu, a pus ceva din zelul adventist si asa a reusit sa creeze prin perseverenta brandul Antenei 3. Studioul semana a sedinta la psihiatru, in care se adunau cate 3-4 insi sa se certe care il uraste mai tare pe Basescu, reusind sa se ambaleze din ce in ce mai tare, desi erau toti de acord.

Veneau necajitul Mugur Ciuvica, veselul Stan Laptop, cu mustata de sub care ieseau chicoteli acute, nedumeritul Ion Cristoiu, reflexivul Octavian Paler. Ce-a reusit Gadea cu studioul de depanat pareri au mai reusit doar Dan Diaconescu din garsoniera, Mircea Badea cu măsuța si Florin Calinescu, cu manutele astea doua.

Gadea a impartit tara in basisti si oamenii mogulilor, intr-o batalie care, vorba lui Badea, ne-a ocupat tot timpul, adica ne-a furat un deceniu. Pe acest motiv, unora le-a castigat increderea, altora dispretul. Postul a trecut cu gratie peste cateva aliante contra-naturii USL, PSD – PNL peste certurile aranjate Ponta – Basescu. A devenit un atacator turbat al Bisericii Ortodoxe cu orice ocazie, promotor al isteriei ipohondrice si al vaccinarii, e varf de lance in sustinerea globalismului, perfect aliniat cu „serviciile” care se plangeau ca ii inchid, cu SUA, cu UE, NATO, OMS si oricine mai e nevoie. Dar brandul a ramas mai puternic decat realitatea.

Preluare: Reacțiunea

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button