„Lumea viitoare va fi a spiritualității și a celor supradotați”
Interviu-eveniment cu prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan
„În cele mai multe cazuri bolile noastre au cauze spirituale: invidia, răutatea, competiția acerbă, egoismul și dorința de răzbunare, la care se adaugă frica și stresul generat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseamnă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment și a pus un miel într-o cușcă lângă cușca unui lup. Mielul a murit, pur și simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară și celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson și demență. Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una cu foarte multe cazuri de depresii și suicid. Știați că depresia este unul dintre factorii care favorizează apariția bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism”
„Ce înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace și armonie. Din punct de vedere științific, prin iertare, la nivelul ADN, modelul negativ este pur și simplu șters și se instalează în corp o bună chimie și un echilibru energetic. E fantastic, e pur și simplu ca resetarea unui computer”
„Istoria ne dovedește că și știința a greșit, negându-l pe Dumnezeu, și Biserica a greșit, arzându-l pe Giordano Bruno pe rug sau condamnându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să accepte că Pământul se învârte în jurul Soarelui și nu invers. În viitor, știința și religia trebuie să-și dea mâna, să se întâlnească la jumătate de drum, pentru a ajunge la o singură teorie care explică lumea. Orice excludere a unei părți sau aducere la exagerare a alteia duce la rigiditate sau fanatism”
Dia Radu: Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Întreaga viață v-ați dedicat-o studiului. Ce v-a condus spre ceea ce sunteți astăzi? Ați simțit de mic fascinația pentru cunoaștere?
Dumitru Constantin Dulcan: De foarte mic. Îmi amintesc o dimineață de vară din satul meu argeșean, Mârghia. Eram copil. Dormisem pe prispă și m-am trezit cu fața spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă și, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună: uite, exist! Existam, dar nu știam ce sens are viața. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde, dar mi-am propus atunci să aflu. Știu că pare de necrezut, dar de la vârsta aceea mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.
– Ați studiat medicina. De ce, dintre toate disciplinele, ați ales tocmai neurologia?
– Era parte din planul făcut în copilărie. Am intuit de mic că medicina îmi poate oferi ceea ce eu nu puteam afla doar din cărți, iar neurologia mă ajuta să descifrez complexitatea creierului uman. Creierul e cel care deține misterul întregii noastre existențe. Înțelegând creierul, înțelegem, în bună parte, funcționalitatea organismului viu. După absolvirea medicinei, am urmat însă și cursuri serale de inițiere muzicală, de istoria culturii și civilizației. Am citit fizică, matematică, istoria religiilor și filosofie. Școala îmi impunea concepția ei materialistă, religiile îmi spuneau că există un Dumnezeu. N-aveam decât o finalitate în toate căutările mele: să aflu cine are dreptate și să răspund întrebării din copilărie: cine sunt eu? După ce am terminat facultatea, căutând să văd dacă e adevărat ce postulează știința, cum că lumea anorganică (pietrele, apa) face, la un moment dat, saltul spre lumea organică (spre viu), într-o seară a anului 1976 am avut revelația răspunsului. Dacă nu introducem în această ecuație o rațiune de dincolo de noi, pietrele niciodată n-or să ajungă Adam și Eva.
– Autosugestia e la modă în ziua de azi. Chiar am putea fi mai sănătoși doar prin puterea gândului?
– Sunt și boli care ne sunt date ca lecții, dar în cele mai multe cazuri bolile noastre au cauze spirituale: invidia, răutatea, competiția acerbă, egoismul și dorința de răzbunare, la care se adaugă frica și stresul generat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseamnă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment și a pus un miel într-o cușcă lângă cușca unui lup. Mielul a murit, pur și simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară și celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson și demență. Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una cu foarte multe cazuri de depresii și suicid. Știați că depresia este unul dintre factorii care favorizează apariția bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să răspund însă la întrebare, ar trebui să înțelegem că nu ne putem păstra sănătatea decât gândind și făcând bine, asta pentru a fi în armonie cu universul. Iisus avea dreptate când îndemna pe fiecare să-și iubească aproapele ca pe sine însuși.
„Când crezi, îți mobilizezi toate mecanismele de vindecare”
– Faptul că ați demonstrat științific existența lui Dumnezeu v-a întărit credința? V-ați apropiat și mai mult de Hristos?
– Eu nu cred în Iisus doar pentru că așa am fost educat de părinți. Sunt un intelectual trecut prin școli care a căutat să-și explice lumea. Dar dintre toate marile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pitagora etc.), Iisus are cea mai bună acoperire științifică. Am luat rând pe rând toate noțiunile predicate de el și absolut toate pot fi explicate în termenii științelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace și armonie. Din punct de vedere științific, prin iertare, la nivelul ADN, modelul negativ este pur și simplu șters și se instalează în corp o bună chimie și un echilibru energetic. E fantastic, e pur și simplu ca resetarea unui computer. Despre puterea credinței am mai vorbit. Iisus ar fi putut zice „eu te-am vindecat”, dar a ales să spună „credința ta te-a vindecat”. Când crezi, îți mobilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a ști că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îți dă trăirea emoției transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăiești cu adevărat relația cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci și puterea rugăciunii, pe care o poți face oriunde.
– Mai sunt oare canoanele și dogmele Bisericii în acord cu spiritul vremurilor noastre?
– Din păcate, istoria ne dovedește că și știința a greșit, negându-l pe Dumnezeu, și Biserica a greșit, arzându-l pe Giordano Bruno pe rug sau condamnându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să accepte că Pământul se învârte în jurul Soarelui și nu invers. În viitor, știința și religia trebuie să-și dea mâna, să se întâlnească la jumătate de drum, pentru a ajunge la o singură teorie care explică lumea. Orice excludere a unei părți sau aducere la exagerare a alteia duce la rigiditate sau fanatism. Fundamentaliștii susțin că la Dumnezeu nu se ajunge decât pe o singură cale. Și totuși, Dumnezeu însuși ne spune prin o mie de surse că drumurile spre el sunt nenumărate. Vârful muntelui e unul singur, indiferent pe ce versant îl urci. Până la urmă, religiile vor ajunge la o concordie universală. Nu este admisibil să spun că, dacă eu sunt ortodox, iar tu catolic, eu sunt agreat de Dumnezeu și tu nu.
– Criza lumii de azi nu e și o criză a spiritului?
– Criza lumii actuale este în primul rând o criză morală, pentru că oamenii nu știu cine sunt cu adevărat. Omenirea se îndreaptă spre o nouă conștiință, spre o nouă umanitate. Suntem într-un moment de cotitură. Apreciez că, în următorii 10-15 ani, vom ajunge într-o cu totul altă lume, una a spiritualității. N-o să ne crească cinci mâini, cu siguranță! Schimbările vor fi la nivel de conștiință. Intrăm într-o zonă de energie cu o frecvență mult mai înaltă decât cea în care eram. Asta va produce mutații fundamentale în creier și la nivelul ADN. Deja s-au făcut teste pe un lot de copii născuți între 1982-1983 și s-a constatat că nivelul lor de inteligență e mult peste nivelul stabilit anterior pentru genii. Se crede și că ADN-ul nostru ar putea să ajungă, în plan energetic, la 36 de spirale în loc de două. Lumea viitoare va fi a spiritualității și a celor supradotați. Aproape îmi pare rău că nu am vârsta s-o mai trăiesc.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză”
– V-ați dedicat întreaga viață eforturilor de a cunoaște. A meritat? Se spune că, atunci când înțelegi totul, viața devine mai tristă.
– Din contră, cunoașterea aduce cea mai mare bucurie. Ea aduce adevărul despre tine. E exact cum spune Iisus: „Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi”. Să înțelegi lumea îți aduce o eliberare enormă de erori de gândire și prejudecăți. Îți dă bucuria de a descoperi singur resorturi și corespondențe. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză, o piatră sau un câine, că mi-a dat posibilitatea să fiu om și să ajung să știu ceea ce știu. E extraordinar să poți afla cine ești, de unde vii și încotro te duci.
– Și cine suntem noi, oamenii? Poate știința de azi să răspundă la o întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii?
– Suntem conștiință întrupată și suntem nemuritori. Timpul nostru în raport cu timpul de dincolo este doar o clipă fără importanță. Venim de undeva și plecăm spre altceva, viața pe Pământ e doar o scurtă vizită, o lecție pentru evoluția noastră. Facem cu toții parte dintr-un plan divin și suntem trimiși aici cu o misiune. Venim cu un bagaj de talente și predispoziții care servesc misiunii noastre pe Pământ. Despre lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat experiența morții clinice.
– Ați întâlnit în practica medicală cazuri de moarte clinică? Ce ne spune experiența lor?
– Experiența morții clinice pledează pentru existența unei alte dimensiuni, spirituale, în univers, dincolo de cea a lumii de pe Pământ, în care trăim adevărata noastră viață. Cei care au trecut prin moartea clinică și au descris lumea de dincolo vorbesc despre întâlnirea cu o Ființă de Lumină, pe care o asimilează cu Dumnezeu.
– Dacă suntem nemuritori, de ce ne e atât de frică de moarte?
– Pentru că nu cunoaștem adevărul despre noi și credem că totul începe și se sfârșește pe Pământ. Moartea e experiența conștiinței care trece din planul fizic în planul spiritual. M-am întrebat mult timp de ce murim. De ce ne uzăm fizic, dacă energia fundamentală, cuantică, este infinită și nu se consumă? Am înțeles târziu că aici suntem doar la o școală, iar corpul e uniforma necesară aici. Numai întrupați în carne și oase avem senzațiile tuturor lucrurilor. Implicarea simțurilor e necesară lecției pe care o avem de învățat. Moartea e trecerea în altă dimensiune, care e cea mai fericită.
– După mai bine de patru decenii de practică medicală în neurologie și psihiatrie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină?
– Creierul păstrează încă multe enigme. Este receptorul conștiinței sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg. Facem o encefalogramă și nu distingem decât o linie sinuoasă a activității electrice a creierului, dar nicio singură volută nu ne spune că ea înseamnă un cuvânt anume sau un gând. Cum transcende informația din planul fiziologic în planul conștiinței rămâne de neînțeles. De aceea am fost printre primii care au îndrăznit să afirme că nu conștiința e produsul creierului, ci creierul este produsul conștiinței. Creierul nostru e doar un receptor. Așa se explică de ce ne reamintim totul înainte de moarte, deși la bătrânețe uităm o mulțime de lucruri. Neuronii îmbătrânesc și mor, sunt ca un radio defect care nu mai recepționează undele. Memoria însă nu se pierde, e undeva în câmpul informațional de deasupra. Vă dați seama ce mister e în noi?
„Dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici”
– Să trecem și la cele lumești. Ați avut multe ecouri în Occident după apariția cărții «Inteligența materiei». Cu toate astea, nu ați emigrat. V-am găsit la Sinaia, într-un mic birou cu vedere spre munte. În locul deschiderii, ați ales izolarea.
– Când am scris «Inteligența materiei», am plecat pe drumul ăsta de unul singur, într-o țară cu un regim opresiv, unde numai de libera circulație a ideilor nu putea fi vorba. Ulterior am aflat că în Statele Unite se organizau întâlniri cu specialiști care puneau aceleași probleme. Am avut o singură dorință atunci, în 1981, să nu fiu depășit în cunoaștere măcar până în anul 2000. Și nu numai că n-am fost, dar mai sunt încă lucruri de scris și demonstrat. De rămas, aș fi putut rămâne la Paris, în 1986. N-am făcut-o pentru că sunt legat afectiv de pământul și de neamul meu, din conștiința faptului că, dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici. Profesor sunt, o mașină am, o casă am. Ce-mi mai trebuie? Așa cum înțeleg eu lucrurile în universul ăsta, singura mea referință e acolo sus. Mai departe nu ține de mine.
– Ați practicat medicina, ați scris, ați studiat, ați participat la congrese și conferințe. Unde a mai încăput între toate astea și viața de familie?
– Toate vacanțele mele mi-am chinuit soția și fiul. Eu stăteam să lucrez, în timp ce ea stătea cu copilul singură. Mi-a spus cu tristețe, imediat după căsătorie: „Credeam și eu că ești un om normal” (râde). M-a iertat între timp și m-a și ajutat foarte mult în ceea ce am făcut. Și acum lucrez în același ritm. Mă așez la 8 dimineața pe scaun și mă mai ridic după ce s-a lăsat noaptea. În București n-aș putea face asta, fiindcă sunt prea multe lucruri care îmi distrag atenția. Înainte să mă apuc să scriu «Inteligența materiei», am stat mult și m-am gândit dacă să mă angajez sau nu la un travaliu imens, riscând să-mi pierd cei mai frumoși ani, între 30 și 40, pentru un succes incert. Și totuși mi-am zis că merită. Nimic nu reușește cu adevărat dacă nu faci sacrificii. Bucuriile pe care le trăiesc acum îmi demonstrează că am pariat corect.
Citește și: • Criza spirituală a omului modern • „Orice gând negativ ne face rău şi nouă, şi Universului” • „În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu” • Efectele negative ale consumului de TV • Avertismente din eter pentru o nouă spiritualitate
