Această alianță militară brutală a devenit cel mai perfid instument de represiune pe care l-a cunoscut istoria omenirii.
NATO și-a asumat acest rol represiv global de îndată ce URSS, care servise Statelor Unite de pretext pentru a o crea, a încetat să mai existe. Criminalul ei scop a fost pus în evidență în Serbia, o țară de origină slavă, al cărei popor a luptat eroic contra trupelor naziste în al doilea război mondial.
Când, în martie 1999, țările din această nefastă organizație, în efortul de a dezintegra Iugoslavia după moartea lui Iosip Broz Tito, au trimis trupele în sprijinul secesioniștilor kosovari, au întâmpinat o puternică rezistență în această țară ale cărei forțe experimentate erau intacte.
Adminsitrația ianchee, sfătuită de guvernul de dreapta spaniol al lui Jose Maria Aznar, a atacat emițătoarele de televiziune din Serbia, podurile de pe Dunăre și Belgradul, capitala acestei țări. Ambasada Republicii Populare Chineze a fost distrusă de bombele ianchee, câțiva funcționari au murit, și nu putea exista o eroare, așa cum au motivat autorii. Numeroși patrioți sârbi și-au pierdut viața. Președintele Slobodan Milosevici, copleșit de puterea agresorilor și dispariția URSS, a cedat presiunilor NATO și a admis prezența trupelor acestei alianțe în Kosovo sub mandat ONU, ceea ce în fine a dus la înfrângerea sa politică și ulterioara judecare de tribunalele deloc imparțiale de la Haga. A murit în mod ciudat în închisoare. Dacă ar fi rezistat câteva zile mai mult liderul sârb, NATO ar fi intrat într-o criză gravă care era pe punctul de a izbucni. Imperiul a dispus astfel de mult mai mult timp pentru a-și impune hegemonia printre membrii din ce în ce mai subordonați ai acestei organizații.
Între 21 februarie și 27 aprilie a.c., am publicat pe site Cubadebate nouă Reflecții pe această temă, în care am abordat amplu rolul NATO în Libia și ceea ce, după judecata mea, se va întâmpla.
De aceea mă simt obligat să fac o sinteză a ideilor esențiale pe care le-am expus și a faptelor care s-au succedat, așa cum a fost prevăzut, acum, că personajul central al acestei istorii, Muammar Al-Gaddafi, a fost rănit grav de cele mai moderne bombardiere de vânătoare ale NATO care au interceptat și distrus vehicolul său, capturat încă viu și asasinat de oamenii pe care această organizație militară i-a înarmat.
Cadavrul său a fost sechestrat și expus ca un trofeu de război, o conduită care încalcă cele mai elementare principii ale normelor musulmane și ale altor credințe religioase prevalente în lume. Se anunță că foarte curând Libia va fi declarată ”Stat democratic și apărător al drepturilor omului.”
Mă văd obligat să dedic câteva Reflecții acestor importante și semnificative fapte.
Voi continua mâine, luni.
FIDEL CASTRO RUZ
23 octombrie 2011
Ora 6:10 pm.
Citește și: „NATO este o organizaţie criminală” Piloții NATO ne omorau special NATO, războiul, minciuna și afacerile Războiul neviral din Ucraina
