„În ţările civilizate, un asemenea individ nu ar fi lăsat să facă presă”

8

Adusă la exasperare de proști și dejecțiile deversate de mintea lor pe televizoare spre încântarea și „formarea continuă” a unui anumit public, o femeie din Bacău a monitorizat câteva emisiuni şi a sesizat Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Potrivit Ziarului de Bacău, CNA a luat în considerare sesizarea şi a amendat Antena 1 cu 70.000 de lei şi Kanal D cu 40.000 de lei.

Dan Capatos, realizatorul emisiunii «Un show păcătos» de la Antena 1, cea care se poată lăuda că este „lider de piață” în fiecare seară, a reacționat dezvăluindu-se în „controversata” sa personalitate, cum s-ar spune, pretențios, de această dată, în aceeași emisiune.

Reacția femeii este însă cu adevărat interesantă: ea credea că ”moderatorul” e mizerabil doar la televizor, de dragul audienței…

„Când am văzut ce îmi scrie, nu îmi venea să cred. Am crezut că este un jurnalist, şi că doar la televizor se comportă aşa, ca să facă audienţă, însă m-am înşelat. Sunt o femeie respectabilă, fata mea este producător în mass-media, în Anglia, şi, când i-am arătat, a rămas consternată. În ţările civilizate, un asemenea individ nu ar fi lăsat să facă presă. Poate uneori am fost şi eu acidă în discuţie, dar eram prea indignată când am văzut ce poate să scrie”.

Pe 18.02.2015 13:56, Dan Capatos <dan.capatos@antena*****.ro>; a scris:

„Sint foarte afectat. Atit de afectat incit ti-o dau s-o mai sugi o data!!! Nu vezi ce doliu e la noi? De 15 sezoane ma distrez cu saraci d-astia ca tine, care cred a amenzile pe care le luam ne demoleaza. Stai linistita, trei sferturi dintre ele sint anulate in instante. In schimb, sa ti-o trag la muie e o sentinta definitiva!!!
Gata, ca ti-am acordat prea mult timp din viatza mea. Poti sa te lauzi pe la prieteni ca ai vorbit cu baiatu’ de la tv. Pina la urma, sa-mi sugi pula, chiar si ipotetic, e realizarea vietii tale, pina acum!!! Enjoy!!!
De-acum poti scrie ce vrei… Am inchis subiectul!

Dan C.”

Pe 18 feb. 2015, la 13:43, Elena ****** a scris:

„Ha.ha., asta iti e nivelul, aici am vrut sa ajung, esti jurnalist cum e si bodea artist, esti sef la niste curve rasuflate la niste dezaxati precum fam.Lis, la vrajitoare, limbajul te recomanda. Joc de glezne si poti sa-ti pui sotia sa faca ce ai spus tu mai sus, cred ca asa erge treaba la voi!!! Nu credeam ca vei fi atat de afectat!”

2015-02-18 13:32 GMT+02:00 Dan Capatos:

„Sugeti pula! Si dvs si cna-ul!!!! Asta ca sa stabilim exact nivelul de discutie. O zi frumoasa!!!

Dan C.”

Pe 18 feb. 2015, la 13:09, Elena ****** a scris:

„Replica va caracterizeaza, nu sunteti departe de cel care ne invita sa-i numaram ouale sper sa aveti acelasi parcurs ca si dansul, si in curand acest jurnalism al aurolacilor sa dispara precum Robert Turcescu de care nimeni nu isi doreste sa mai stie. Apropo, ca Maria Ciobanu in tinerete a fost maritata cu un tractorist nu intereseaza pe nimeni, noi doar ii ascultam muzica, dar din pacata asta va este nivelul atat puteti. As fi curioasa bunica ta cu cine s-a iubit?? Sa ai o zi buna (m-am convins ca lipsa parului nu denota si inteligenta ci doar probleme de sanatate)”

2015-02-17 20:03 GMT+02:00 Dan Capatos:

„Asa, si?

Dan C.”

Reclamanta a primit răspunsul de la CNA:

„Distinsă Doamnă ******,

Ca urmare a sesizării dumneavoastră înregistrată cu nr. 12212/ 10.10.2014, vă comunicăm că în şedinţa publică din data de 12.02.2015, Consiliul a vizionat fragmente relevante din emisiunile de divertisment difuzate de mai multe posturi de televiziune şi a luat notă de punctele de vedere exprimate de reprezentanţii radiodifuzorilor prezenţi în şedinţă.

La întocmirea rapoartelor de monitorizare analizate de membrii Consiliului în şedinţele publice din 27.01.2015 şi din 12.02.2015 s-au avut în vedere mai multe aspecte, cum ar fi modul de abordare a unor subiecte în emisiunile de divertisment reclamate, titlurile şi textele afişate pe ecran, limbajul folosit de invitaţi sau atitudinea moderatorilor. De asemenea, Consiliul a ţinut cont de genul programului, precum şi de ora de difuzare a emisiunilor analizate.

Membrii CNA au decis aplicarea următoarelor sancţiuni:
– amendă în cuantum de 70.000 de lei postului Antena 1, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) şi art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1), (3) şi (4), art. 18 lit. a) şi b) şi art. 3 alin. (1) şi (4) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual
– amendă în cuantum de 40.000 de lei postului Kanal D pentru că a încălcat prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, precum şi dispozițiile art. 40 alin. (1) şi (2), art. 47 alin. (2) şi art. 18 lit. b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Art. 3 (1) din Legea audiovizualului precizează: “Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului”. Conform art. 39 (2) “Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”. Art. 18 din Cod stipulează: “Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 – 23,00 producţii care prezintă: b) scene de sex, limbaj sau comportament obscene”.

Cu deosebită consideraţie,

Laura GEORGESCU, Preşedinte”

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

8 COMENTARII

  1. E platit pt asemenea mizerii.. Pt a le face pe plac unora cu anumite intentii,sunt platiti cu bani multi…Asta e lumea zilelor noastre. Lupta intre bine si rau se pare ca e din ce in ce mai mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.