Ce-am făcut?!

Constantin TanaseAproape că pare de domeniul paranormalului, dar Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880 – d. 29 august 1945) nu era nici profet, şi nici măcar analist politic care să se îndeletnicească cu predicţiile… În urmă cu peste 70 de ani se întâmpla că, în tradiţia hazului de necaz şi în stilul inconfundabil, face ceea ce astăzi s-ar putea numi o radiografie a societăţii româneşti de… astăzi. Cineva spunea că acest cuplet este “descurajant de actual”. Într-adevăr, descrie ireproşabil situaţia noastră: inflaţie şi sărăcie, corupţie şi vânzarea ţării, pribegia în străinătate, crizele, deprecierea leului şi creşterea taxelor şi impozitelor, sforăraia şi minciunile politicienilor, abundenţa de vedete… Anii ’30 în România, 2010 în România. Ce-am făcut?

„Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Şi cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleaca-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?”

Exemplu de curaj

Spre exemplu, ruşinea şi tăcerea tuturor “eroilor” (de mai ieri şi încă şi de azi) care au făcut “dizidenţă ascunsă” şi “subliminală” prin artă, cultură, literatură, pe Primăverii sau… ca director la Editura Tehnică…
La un an după ocupaţia sovietică, Tănase încă mai juca în Bucureşti şi făcea satiră la adresa soldaţilor ruşi, care rechiziţionau mai ales ceasuri, folosind expresia “Davai Ceas” (davai = dă-mi):
„Rău era cu «der, die, das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moşie
Haraşo tovărăşie”.

După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa.
În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un palton imens cu mânecile căptuşite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi nu a scos niciun cuvânt. Apoi şi-a descheiat paltonul, scoţând la iveală un ceas cu pendulă! A spus doar: „El tic, eu tac, el tic, eu tac”.

Pe 5 iulie 1880, la Vaslui, un oraşel de provincie în care, de obicei, „nu se petrece nimic“, s-a născut Constantin Tănase, fiul lui Ion şi al Elenei, doi oameni de treabă care-şi duceau traiul destul de greu, din puţinul pe care îl câştiga Ion Tănase ca laborant într-o farmacie. Familia locuia într-o casă ţărănească, situată pe strada Huşilor. De mic, Constantin, singurul copil al familiei, a fost crescut cu snoave şi poveşti spuse cu haz de mama sa, Elena. La şcoală nu a fost un elev prea strălucit, dar nici n-a repetat vreo clasă. Cele mai mari note le-a avut la muzica şi gimnastică, iar mari bătâi de cap i-a dat limba germană, la care nu a izbutit să înveţe decât o poezie. Două au fost motivele pentru care Constantin Tănase s-a îndepărtat timpuriu de joaca obişnuită a colegilor săi: concertele fanfarei militare din grădina publică şi reprezentaţiile din gradină «Pârjola», unde aveau loc spectacole ale unor actori populari ca Zaharia Burienescu şi I.D. Ionescu. Inspirat de aceste „producţii”, Tănase şi-a înjghebat, împreună cu câţiva colegi, o „trupă”, iar drept scenă a fost ales beciul casei, unde au fost prezentate fragmente din «Meşterul Manole», «Capitanul Valter Mărăcineanu» şi «Constantin Brâncoveanu».
Tănase a jucat pentru prima dată pe când era elev la gimnaziu. Într-o vară, sosită în turneu la Vaslui, trupei lui Segălescu i-a lipsit un actor, care a fost înlocuit de Tănase, nelipsit de la repetiţii. După acest “debut” s-a gândit să se facă actor, cu toate că tatăl său dorea să-l vadă „impiegat cu şapcă roşie” la CFR. În 1896, Constantin Tănase a absolvit cele patru clase gimnaziale şi, îndemnat de mama sa, a încercat să dea examen de admitere la Liceul Militar din Iaşi. A fost cea mai mare deziluzie a vieţii sale, dar şi întâia manifestare de revoltă. La vizita medicală, tânărul aspirant la haina de ofiţer a fost respins în favoarea unui fiu de colonel, lucru care l-a contrariat teribil, deoarece era proba la care îşi făcea cele mai puţine griji.
Revoltat, a dat buzna în încăperea în care erau triaţi candidaţii şi a făcut scandal, dar fără niciun rezultat. După acest eşec, s-a gândit să plece la Brăila, la Liceul «Nicolae Bălcescu», dar, după câteva luni, a abandonat cursurile, din lipsă de bani. În timpul hoinărelilor prin Brăila, Tănase s-a întâlnit cu Ion Adam, învăţător şi scriitor, care i-a propus să-l suplinească în postul de învăţător, el urmând să plece în Belgia, pentru nişte cursuri. Astfel, la 18 ani, Constantin Tănase a ajuns învăţător la şcoala din comuna Curseşti, plasa Rahova. Chiar dacă la început locuitorii nu l-au primit cu încredere, pe parcurs a reuşit să-i câştige de partea sa, cu duhul blândeţii. Din nefericire, Tănase nu a fost privit cu ochi buni de directorul şcolii şi de alţi „oameni pizmaşi”, care au făcut tot posibilul să scape de tânărul pedagog. Tot cu sprijinul lui Ion Adam, a reuşit să fie numit învăţător suplinitor la şcoala din cătunul Hârşoveni, comuna Poeneşti, unde învăţase şi Alexandru Vlahuţă. Aplicind o metodă de predare originală, în care muzica şi gimnastica ocupau un loc de frunte, Tănase a reuşit, în scurt timp, să-şi aducă elevii la şcoală. Apoi, s-a ocupat şi de părinţii şcolarilor, ajutându-i să cunoască regiunea, prin „mici excursii”, în timpul cărora le preda istoria şi geografia.
În scurt timp, învăţătorul cu „nasul mare” ajunsese cel mai îndrăgit om din comunitate şi toate ar fi fost bune dacă notarului şi unui avocat de prin partea locului nu le-ar fi căşunat pe popularitatea lui, şi au făcut tot posibilul să-l dea afară. Rămas iarăşi fără un loc de muncă, pe 14 octombrie 1899, Constantin Tănase a plecat voluntar la Regimentul 1 Geniu Bucureşti. Acest lucru a însemnat şi despărţirea lui de Vaslui, oraş pe care nu l-a mai revăzut decât doar în turneele Teatrului de revista «Cărăbuş», când îşi şi vizita părinţii. La «Cărăbuş», timp de aproape 20 de ani, a reuşit să creeze tot ce este mai reprezentativ în umorul românesc şi în teatrul de revistă. A făcut din scena bucureşteană un fel de post de avangardă, susţinând cu mare eleganţă şi talent ideologia bunului simţ, înfierind chestiunile exagerate din politică, textele sale putând caracteriza şi societatea actuală.
Tănase a murit în București în 1945. Există zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roşie invadatoare. În orice caz, o altă sursă oferă informaţii de circumstanţă despre moartea sa, care par mai plauzibile (blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi – ciudată indicaţia doctorului)- informaţie dată de nepotul actorului, Tănase Radu Alexandru. Potrivit acestei surse, Tănase încă mai juca în Bucureşti un an după sosirea ruşilor, şi a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor rusi care aveau obiceiul să „rechiziţioneze” toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând „Davai ceas”.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.