Costul real al bluzei tale

Anual în lume sunt cumpărate 80 de miliarde de articole vestimentare, cu 400% mai mult decât în urmă cu 10 ani.

Industria textilă este a doua cea mai mai poluantă din lume (după cea a petrolului).

Până prin anii 1950, aproximativ 95% din hainele care se cumpărau erau produse în țara respectivă și doar 5% proveneau din import. În 2016, cifrele au fost inversate: între 5 și 10% se produc local, iar restul de 90-95% sunt aduse din țările în curs de dezvoltare (cu precădere din Asia).

Marile branduri „fast and cheap” nu mai au clasicele 2 colecții pe an: Primăvară-Vară și Toamnă-Iarnă. Acum aduc produse noi săptămânal. Asta înseamnă că și-au schimbat radical modelul de producție comparativ cu acum 15 ani, totul într-o încercare crudă de a plasa cât mai multe haine ieftine la dispoziția consumatorilor și de a-și crește astfel profiturile. Pot produce oriunde, fără vreo restricție. Pot schimba fabricile oricând, fără vreo explicație. Asta înseamnă că fabricile din țările sărace sunt obligate să concureze între ele scăzând constant costurile și crescând norma muncitorilor pentru a rămâne în ecuație.

Dezvoltarea industriei textile se hrănește cu suferința umană. Trei din patru cele mai cumplite dezastre din istoria industriei textile au avut loc în 2012 și 2013. Pe măsură ce numărul victimelor a crescut, au crescut și profiturile.

Anul cel mai profitabil pentru industria modei Fast and Cheap a fost cel de după dezastrul de la Rana Plaza, o clădire dintr-o suburbia a capitalei Bangladeshului Dacca care adăpostea mai multe fabrici de textile și care s-a prăbușit pe 24 aprilie 2015 omorând 1.227 de oameni și rănind 2.500. În 2014 primele 4 patru branduri din top fast fashion – Zara, H&M, Fast Retailing și Gap – au avut vânzări de peste 72 miliarde de dolari, comparativ cu 48 miliarde, în 2013.

Site-ul bebeghi.ro, un portal care se ocupă de hăinuţele pentru copii, propune un altfel de articol despre industria textilă. Devenind conștienți că „realitatea nu înseamnă numai roz și lucrurile complexe nu pot fi prezentate în trei cuvinte”, site-ul își propune să le ofere cititorilor „lucruri interesante”.

Articolul este o traducere a «The True Cost of Cheap Clothing», un editorial apărut în «Articles of style» în iulie 2015 și inspirat de un film documentar despre industria textilă care a avut premiera la sfârșitul lui mai 2015, «The true cost». Pentru a înțelege mai bine modul în care hainele pe care le cumpărăm afectează lumea în care trăim, «Articles of style» ne invită într-o „excursie” imaginară prin viața unui produs tipic „Fast Fashion”, cum ar fi o bluză dintr-un magazin ca H&M. Pentru a afla care este costul adevărat al hainelor de „unică” folosință.

Povara fermierilor

Povestea începe cu un fermier sărac din Cambodia care produce cel mai ieftin bumbac din lume. Ieri a primit semințele care i-au fost împrumutate de către banca ce reprezintă firma de semințe. Fermierul nu poate planta orice semințe, deoarece numai cele modificare genetic dau recolte super-bogate care să îl ajute să își facă norma. De asemenea, pentru a se asigura de prosperitatea recoltei, este necesar să folosească din plin substanțe chimice. Folosind un pulverizator pe care îl cară în spate, fermierul stropește plantele săptămânal cu un amestec de pesticide și fertilizatori chimici, care îi sunt vândute de aceeași firmă de la care își ia și semințele. Acestea sunt aceleași chimicale care, așa cum a fost dovedit de către cercetători, l-au îmbolnăvit de icter și cancer pe fermier și pe cei doi copii ai lui. Nu are destui bani încât să își permită să cumpere lista de chimicale de care are nevoie pentru a combate dăunătorii din ce în ce mai rezistenți, cu atât mai puțin să asigure îngrijirea medicală necesară familiei lui. Până la urmă, ajunge să cheltuiască și ultimul dolar pe medicamentele copiilor care, ironic, îi sunt vândute de aceeași companie care îi distribuie și semințele și chimicalele.

Povara muncitorilor din fabrici

Bumbacul foarte ieftin ajunge, după recoltare, în Bangladesh, la o fabrică cu 5.000 de lucrători la mașina de cusut dintre care 85% sunt femei. Acestea câștigă în jur de 2 dolari pe zi, adică 12 ore de muncă. Pereții fabricii au crăpaturi din ce în ce mai mari și muncitorii sunt foarte îngrijorați că oricând clădirea s-ar putea prăbușii, așa cum s-a întâmplat recent într-o fabrică dintr-un oraș apropiat. 1.000 de muncitori au murit în acea zi, deși își exprimaseră în repetate rânduri îngrijorarea privind starea construcției. Zilnic, această fabrică produce 180.000 bluze și deversează 20 milioane de litri de chimicale în sursa locală de apă, ceea ce a condus la un nivel record de îmbolnăviri și malformații ale bebelușilor la naștere.

Patronul fabricii trebuie să preseze constant angajații ca să fie sigur că își respectă normele. Cea mai recentă comandă, de 1 milion de bluze la prețul de 20 de cenți fiecare, tocmai a venit și trebuie onorată până la sfârșitul lunii. În caz contrat, brandul poate să anuleze contractul și să nu plătească nimic fabricii. Finanțatorii nu îi vor permite să piardă un alt contract în favoarea competiției, dar știu și că la acest cost nu își va putea plăti angajații cu salariul întreg. Este forțat să le taie muncitorilor din bani. Așadar, luna aceasta vor primi numai 1.8 dolar pe zi, în loc de 2 dolari, sumă deja insuficientă pentru a hrăni copiii sau pentru a cumpăra medicamentele necesare tratării bolilor cauzate de poluare. Când muncitoarele încearcă să se organizeze, protestând pentru creșterea salariului, patronul și angajații bărbați le încuie în fabrică și le bat cu echipamentul de cusut. Cu prețul sângelui, bumbacul murdar din Cambodia este transformat în bluze ieftine produse în Bangladesh care sunt gata de transport către țările „civilizate”.

Minciuna publicității

Următoarea persoană în acest ciclu de gunoi și poluare este cel responsabil cu promovarea produsului către atotputernicul cumpărător. Bluza cambogiano-bangladeshiană a ajuns cu vaporul din Asia la sediul unei populare reviste. Noul angajat neplătit lucrează de zor la un articol intitulat «Cele mai trendy bluze sub 40 de lei». A stat de vorbă la telefon toată dimineața cu persona de contact de la fiecare brand Fast Fashion care sponsorizează ediția din Ianuarie. Din cele 3 bluze ce vor fi recomante în articol, una trebuie să fie de la H&M, alta de la Zara, iar internul are onoarea de a alege al treilea produs (dar nu poate să fie de la niciun brand care a cumpărat spațiu publicitar luna trecută, dar luna aceasta nu). Face poze cu telefonul mostrelor și le trimite entuziasmat șefului, alături de emoticouri cu fețișoare zâmbărețe. Dezbat ce super titlu să aleagă (cum ar fi «Bluze mai ieftine decât cina») încât să satisfacă așteptările superiorilor, dar și sponsorilor, precum și să convingă cititorii că achiziția acelei bluze este fundamentală și aduce aceeași fericire ca o masă gustoasă.
Ședința foto pentru articol este programată pentru săptămâna următoare, iar specialiștii în retușarea pozelor au fost deja anunțați. Bluza de la H&M va fi în centru deoarece au plătit cel mai mult. După cum reiese, cele mai mari cheltuieli pentru un brand ca H&M nu sunt cu materia primă sau fabricarea, ci cu campaniile agresive de marketing pentru a convinge consumatorii că, dacă vor cumpăra mai multe haine ieftine, problemele li se vor rezolva și vor arăta ca super-modelele europene.

Cumpărătorul

Cristina este funcționar la o bancă. Câștigă în jur de 2.400 de lei pe lună. Are un credit pentru prima casă și un extra-roll. A rămas în urmă cu ratele din cauza unor cheltuieli generate de niște probleme de sănătate. Dar, deși nu stă bine cu banii, își permite totuși să se consoleze cu ceva ce de obicei îi ridică moralul. Când își cumpără o bluză nou-nouță la reducere (numai 40 de lei), simte că a făcut o afacere și este mai fericită pe moment. Deși adevărul este că nu îi place în mod deosebit bluza și, uitându-se în dulap, nici nu prea știe ce stil este. Cum moda se schimbă cu fiecare sezon, se cam întreabă ce o reprezintă cu adevărat. Chiar și așa, îți cumpără bluza și o poartă sâmbătă seara în club. Transpiră foarte tare și se umple de miros de fum de țigară. După prima spălare, bluza se deformează. După încă două-trei purtări, parcă nu mai arată deloc ca la început.  Neavând idee despre cum a fost fabricată bluza și de unde vine, Cristina se hotărăște să o dea unor rude la țară și este împăcată că a făcut un lucru bun. Așadar, decide să își cumpere o bluză nouă. Este tot cu ratele în urmă și strânge cureaua destul de tare, dar bluza are un super-imprimeu și este turcoaz! Plus că a costat numai 30 de lei, care se adaugă la extra-roll. Îmbrăcată cu ea, i se pare că arată deosebit. Și, până la urmă, dacă se strică, poate oricând să o doneze cu un scop nobil.

Prețul plătit de mediu

Este important să realizezi că fiecare pas din acest proces are efecte profunde asupra mediului. Cultivarea recoltelor, producția, transportul, marketingul, vânzarea și încheierea ciclului prin aruncarea produselor la gunoi – toate acestea implică cantități uriașe de energie și chimicale deversate în mediu.

Într-un final, bluza de 40 de lei a Cristinei, purtată de 4 ori, ajunge în „locul de veci”. Zace între munți de gunoaie care acoperă pământul, ne poluează apa și aerul, distrug habitatul florei și faunei, ucid animale. Se estimează că 40% din acești munți de gunoaie sunt haine vechi. Așa cum reiese, oamenii nu au nicio problemă să poarte hainele de câteva ori și apoi să le arunce. Aproape ca pe produsele de unică folosință. Ca pe șervețele. La niște cote alarmante. Americanul de rând aruncă 37 kg de haine pe an. Asta înseamnă cam 11 milioane de tone anual numai în Statele Unite. Și zac acolo, undeva, pe pământ, emanând toxine și distrugându-ne planeta.

Există o soluție?

1. Educarea consumatorului.
   Bloggerii și alți formatori de opinie din mediul online și nu numai au ca datorie să învețe oamenii despre cum să își aleagă hainele. Să le expună realitatea așa cum este și nu doar să publice articole cu poze drăguțe și teme superficiale. Pentru că doar astea prind la public. Lucrurile mai dureroase sunt tabu, doar nu vrem să afectăm audiența și să nu ne mai citească.
2. Achiziționarea hainelor de calitate.
   Este de datoria brandurilor vestimentare să producă haine de calitate care să treacă testul timpului. Un design bun înseamnă să dureze, nu să fie schimbate în fiecare sezon sau, mai rău, după câteva purtări. Hainele nu ar trebui privite niciodată ca ceva „de unică folosință”. Acesta este un mod total greșit de a gândi și de a face afaceri și afectează negativ fiecare persoană din ciclu, de la fermier la muncitorul din fabrici sau consumator. Există mai multe companii care folosesc metode sustenabile pentru a-și realiza produsele – de la culturile organice și achizițiile „fairtrade”, până la muncitori care sunt tratați corect și hainele în sine care sunt făcute să dureze și reprezintă realmente cumpărătorul prin design aparte și calitatea materialelor. Câteva nume apar chiar în documentar.
   Un lucru este clar: corporațiile nu se vor opri din această mizerie dacă nu încetăm să ne risipim banii pe cârpele pe care ni le vând.
3. Transparența.
   În era digitală, este inadmisibil ca o firmă ce vinde produse să nu fie cinstită privind locul în care acestea sunt făcute și condițiile de muncă ale celor ce le realizează. Acesta ar trebui să fie un motiv de mândrie, nu un secret murdar. Ca și consumator, este datoria ta să pui întrebări și să nu te lași păcălit de etichete cu prețuri absurd de mici. Sunt oamenii în toată lumea care plătesc un preț uriaș pentru ca tu să iei bluza aceea la 40 de lei. Și pentru ca ownerul grupului Inditex să fie cel mai bogat om din lume.

Așadar, este posibil să încetinim cumplitele efecte negative cauzate de această modă a produselor ieftine și de unică folosință, numai că va fi nevoie de mai mult efort de a informa și educa consumatorii.

Un bun început ar fi să urmărești documentarul «The true cost»: