„Cine n-are bătrâni… !”

0

„Cine n-are un bătrân să-și cumpere” este una dintre cele mai înțelepte vorbe ale românilor și cred cu tărie că un mare adevăr se ascunde în spatele acestor cuvinte și ar trebui să ținem cont mai mult de ea. Tinerețea e faină, e distractivă, pare veșnică și atotștiutoare, dar să nu uităm de trecutul nostru și de cei care ne-au adus aici. Eu am avut mereu respect pentru oamenii în vârstă, așa am fost crescut, așa se obișnuia prin locurile din care vin eu. Este o vorbă care ne îndeamnã sã prețuim prezența si înțelepciunea lor, cãci așa cum toamna cu splendorile sale coloristice, cheamã firea la contemplație, așa și ei ne cheamã la cugetare. Ei sunt primii care adună cu privirea venirea și plecarea frunzelor, savurând măreția culorilor, lipindu-și de suflet petalele amintirilor înflorite de vremea bunã.

Astăzi, bătrânii sunt socotiți ca o povară, ca un „balast” fără valoare

Proverbul ne spune să ne cumpărăm un bătrân. Eu zic că ne-ar trebui mai mulți, nu doar unul. Ei sunt plini de înțelepciune, de aceea ne-ar ajuta, iar noi la rândul nostru i-am ajuta pe ei. Însă trebuie să avem răbdare cu ei, așa cum și părinții sau bunicii noștri au avut și încă au răbdare cu noi. S-a pierdut mult din comunicarea cu oamenii, iar tehnologia, goana după „vise”, serviciul și mai puțin familia, ne fură din timpul pe care îl putem petrece cu cineva care chiar are nevoie de noi ca să mai stea de vorbă. Din nefericire – în concepția unora – se pare că acest proverb românesc e perimat, nu prea mai are valabilitate în zilele noastre. Trăim într-o lume în care bătrânii sunt socotiți ca o povară, ca un „balast” pentru actuala societate, întrucât sunt, în totalitatea lor, „oameni de modă veche”, fără nicio valoare. Mai mult, bătrânii pensionari sunt priviți ca o pătură parazită a societății, o categorie de oameni fără de care lumea ar fi un loc mai bun, mai curat și mult mai ieftin de întreținut. Pentru că, nu-i așa, dacă tot trece fericirea prin stomac, putem cântări oamenii după câți bani putem scoate de pe spatele lor.

Rasism generațional

Pe meleagurile noastre, cu mici excepții, bătrânii sunt blamați, pentru că – orice ar fi înfăptuit – nu au izbutit să elimine complexele de inferioritate acumulate de-a lungul secolelor obscure și poartă vina adaptării prin compromis la succesivele dictaturi de care ne-am „învrednicit”, în speranța că vom „intra în rândul lumii civilizate”. De aici provine, în România, exaltarea tinereții ca virtute intrinsecă (o atitudine cu potențial totalitar, prin substratul său de rasism generațional). Când alții beneficiază de înțelepciunea celor în vârstă, noi le punem eticheta de „dinozauri”. Conservatorismul antimodern al României profunde își găsește în cultul ipocrit al tinereții cel mai perfid alibi: nu ne dorim evoluția reală, cât aparența ei scenografică, alimentată prin demonizarea unor „fosile” care se dovedesc, de fapt, inamovibile…

„Cinstește pe bătrâni, căci și tu poți fi bătrân”.

Vedem bătrânii (seniorii), acești viteji ai timpului, sfioși și retrași, cu ochi mici, ascunși în spatele demnitãții sfinte, privind cerul plinătății cu darurile sale în cununa faptelor trecute la generațiile următoare. Cine dintre noi, trăitorii, nu și-ar dori să fie mereu tânăr?! Să aibă o viață veșnică, fără (hulita) bătrânețe?! Este grăitor în acest sens citatul lui Jonathan Swift (1667-1745), „Orice om își dorește să trăiască mult, dar nici unul nu vrea să îmbătrânească”. Seniorii sunt persoane mature, cu experienţă de viaţă, care pot face faţă cu uşurinţă oricărei provocări și pot deveni foarte uşor modele de viaţă, tocmai prin prisma experienţelor anterioare, iar sfaturile pe care aceştia le pot oferi vor fi cu siguranţă cele mai bune. Însă mulţi bătrâni se simt neputincioşi sau inutili, iar vremurile în care bătrânii erau, de fapt, modelele de viaţă ale tinerilor au apus de mult. Trecem pe lângã ei, ca niște stropi reci de ploaie cu destinul scurt, mânați de vântul deșertãciunii și uitând ceea ce spunea Anton Pann (1796-1854): „Cinstește pe bătrâni, căci și tu poți fi bătrân”.

Să facem ceea ce e de făcut pentru cei care ne-au crescut si ne-au ajutat atunci când am avut nevoie

Toamna este anotimpul seniorilor cu acea luminã arămie venitã din colțul apusului, spre a ne sensibiliza actul de solidaritate și prețuire, cu cei care trec repede prin timpul nostru, cu clipele mult încercate de neputințe. Trebuie să învățăm de la natură, cum își armonizează ea toate vârstele și de aceea este atât de perfectă și frumoasă. În tradiţia creştină a poporului român a existat întotdeauna respectul de a-i cinsti pe cei împovăraţi de ani, a căror experienţă de viaţă şi înţelepciune reprezintă un tezaur de învăţături nepreţuite. Dacă brațele noastre nu ne ajung să-i îmbrățișăm din cauza distanței, putem măcar să le facem loc în sufletul nostru, prin vorbe de preț, respect și recunoștință. Să privim acum la ochii și părul lor albit de vreme, și de vise fără de somn, la mâinile lor noduroase căutând prin maldărul de poze și amintiri să dea de noi, cândva povară și griji pentru bieții părinți și bunci. Este timpul să ne trezim cât mai curând și să facem ceea ce e de făcut pentru cei care ne-au crescut si ne-au ajutat atunci când am avut nevoie. Așadar, cine nu are un bătrân, să și-l cumpere, iar cu timpul, să încerce să devină bătrânul acela care merită căutat și ascultat.

Cu toții ne apropiem cândva de toamna și iarna existenței noastre

Toţi înţelepţii lumii, oamenii cei mari, au vorbit şi au scris despre bătrâneţe. Bătrânii sunt posesorii unei îndelungate experiențe de viață, care-i face înțelepți. Sunt cei care au rezistat, au străbătut convulsiile veacului, dețin memoria națiunii și i-au articulat faima internațională, prin creații ori „fapte de arme” redutabile. A fi înțelept înseamnă, mai peste tot, a fi moderat, realist, capabil să alegi răul cel mai mic, dar și să recomanzi maxime morale verificate în trecut, pentru a preveni sau soluționa conflictele prezente. Sentimentele vredinciei bătrânilor, înveșnicite în ogorul uman, sunt adevărata lor moștenire, transmisă din generație în generație, ca să dea cât mai mult rod lumii. Fiecare cu talentul și puterea sa, încununate de dragoste și dăruire, au pus cununa învățăturii pe capetele a mii de oameni, ori au dus steagul curajului și a dragostei de țară cu demnitate și credința la binele omenirii. Bătrânii, acești cavaleri ai timpului și ai înțelepciunii, ne lasã de mii de ani, bogăția muncii și învățăturii lor, ne ajută să înțelegem că toți ne apropiem cândva de toamna și iarna existenței noastre, după ce am mărșăluit prin viață pe zile senine sau de furtună.

Au încărcat și descărcat milioane de nevoi

Adesea îi vedem, pe bătrâni, în zori umiliți de nevoi, cum ridică capul din pumni, punându-și mâna streașină la ochii să vadă răsăritul, cu speranța că vor lua raza chemătoare de adevăr, din lacrimile timpului pierdut, sau ascuns de nepăsare. Să învățăm de la ei, că prin iubire putem să recuperăm și să restaurăm erodarea clipelor, până mai este timp, cu respectul, cinstea și recunostința noastrã. Prin călătoria vieții lor cu mii de intersecții și timpuri de restriște, au încărcat și descărcat milioane de nevoi, exprimând deschis sentimentele ce reglează căldura în mediul uman și spiritual. Experiența și înțelepciunea lor, permite minții să se ridice deasupra banalitãții de a trăi în gol, așezându-se acolo unde cerul se unește cu pământul, unde rostul vieții stă sub conul de lumină clară a realității.

Nu poți întoarce timpul

Oricâtă experiență am crede că avem, întotdeauna va fi cineva de la care vom putea învăța mai mult. Cineva, la care atunci când privești, să simți ritmul în care sclipește înțelepciunea. Dacă nu ai o asemenea persoană în viața ta, mergi în căutarea ei. Când eşti tânăr rişti să fii luat de val, iar vârsta înaintată aduce cu ea înţelepciune. Învățămintele, și experiențele seniorilor trecute prin filtrul vieții și prin stările lor de veghe, ne sunt ca un far de orientare, spre malul de siguranță a călătoriei noastre pe timp de ceață. O persoană în vârstă îți va preda lecția înțelepciunii, dar niciodată nu va uita să îți spună că așa a fost și el când era ca tine, tocmai pentru că asta înseamnă să fii înțelept. Nu poți întoarce timpul. Ziua de ieri s-a dus și cea de azi e aproape gata, iar mâine nu știi ce va fi.

Fie ca anotimpul seniorilor să redeștepte în noi, harul de iubire, respect, prețuire și potirul recunoștinței noastre și a cerului să cobore în sufletele tuturora. Aveți grijă de bătrânii voștri pentru că voi sunteți parte din ei. Și nu uitați că viața ne duce pe toți acolo.

Cine n-are bătrâni, să-și cumpere, cine are, să-i îngrijească!

Preluare: art-emis.ro / Autor: Prof. univ. dr. Gheorghe Bonciu, Magistrat

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.