Un mister vechi de 8000 de ani: Gânditorul de la Hamangia

Sumerologul rus A. Kifisin a spus într-o lucrare: „Strămoșii rumânilor au exercitat o influență puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului și chiar a Chinei”.

Gânditorul și perechea să au fost aduse la suprafață în vara anului 1956 de către o echipă de arheologi, condusă de Dumitru Berciu. Statuetele au fost descoperite într-un mormânt de lângă Cernavodă, în cursul cercetărilor arheologice din necropola de la Hamangia. Conform datării realizate, statuetele au o vechime de 5500 – 6000 ani (3500 – 4000 î.Hr.) și sunt considerate capodopere ale artei primitive universale.

Conform datării realizate, statuetele au o vechime de 5500 – 6000 ani (3500 – 4000 î.Hr.) și sunt considerate capodopere ale artei primitive universale.

Primul mare cimitir neolitic descoperit în România

La confluența văii Carasu cu Dunărea, la nord de aceasta, pe malul drept al fluviului, pe o lungime de cca 1,5 kilometri au fost descoperite numeroase vestigii arheologice care au demonstrat existența unor locuiri umane atribuite culturilor Hamangia, Boian, Gumelnița și Cernavodă.

Între acestea, cele atribuite culturii Hamangia, pe malul înalt al fluviului, acoperind zona dintre teritoriul orașului și până în locul numit Coada Zăvoiului, demonstrează o locuire intensă de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, cercetată în perioada 1954-1958. Dar, de departe, cea mai interesantă zonă este cea cunoscută sub numele de Columbia D (numele unui cartier al orașului) unde a fost cercetată cea mai mare necropolă aparținând comunităților acestei culturi, cu peste 300 de morminte de înhumație.

Este posibil că această necropolă să fi fost spațiul rezervat înmormântării decedaților din toate așezările apartinând culturii Hamangia descoperite în zonă, sugerând existența unui spațiu care, în acest caz, ar fi aparținut lumii de dincolo, unde continuau să existe sufletele celor morți…

Cele mai multe dintre aceste morminte conțineau schelete ce demonstrează faptul că trupurile defuncților fuseseră depuse în groapa funerară în poziție întinsă, orientate, cele mai multe dintre ele, NE-SV. Puține dintre acestea demonstrau depunerea cadavrului în poziție chircită. În cazul celor mai multe dintre ele, inventarul funerar includea topoare de piatră, vase de lut ars cu forme, dimensiuni și decoruri diferite, dar și statuete feminine. 

Printre ofrandele funerare au mai fost descoperite și oase de animale ce demonstrează depunerea unor părți ale corpului diferitelor animale. Printre acestea trebuie menționate craniile unor astfel de animale, cele mai importante parând a fi cele de porc mistreț, sugerând importanța și mai ales valoarea simbolică acordată acestor ofrande.

Diferitele obiecte, dar și ofrandele funerare depuse în morminte, sunt cele care ne sugerează poziția socială a defuncților în cadrul comunității, dar și valorile simbolice ale lumii oamenilor acelui timp.

Cultura Hamangia

Decoperirea, în 1952, în localitatea Hamangia, comuna Baia, județul Constanța, a primelor vestigii arheologice atribuite de către profesorul Dumitru Berciu acestei culturi, a ridicat de la bun început numeroase semne de întrebare.

În primul rând, vasele de lut ars cu forme și decoruri nemaiîntâlnite până atunci demonstrau existența unor comunități umane care păreau a nu avea rădăcini în spațiul dintre Dunăre și mare.

De unde veneau, dacă veneau de undeva? Cine erau cei care le creaseră și le folosiseră? Unde le erau stamoșii? Și, mai ales, ce se întâmplase cu urmașii celor care trăiseră acolo? Studiul atent al tuturor fragmentelor ceramice, al uneltelor, al resturilor colibelor sau bordeielor din așezările în care s-au făcut săpături arheologice a început treptat să ridice, puțin câte puțin, valul enigmatic așternut de timp.

Analizând și comparând ceea ce se știa despre descoperiri făcute pe spații vaste, arheologii, și primul dintre ei avea să fie profesorul Dumitru Berciu, au început, pas cu pas, să contureze un tablou din ce în ce mai cuprinzător. Astfel, prin caracteristicile formelor sale de manifestare, s-a putut stabili că această cultură își are originile în culturile neoliticului mijlociu balcano-anatolian. 

„Cultura Hamangia, notă Dumitru Berciu, în lucrarea ‹În legătură cu artă primitivă: două figurine neolitice din Dobrogea›, a fost descoperită în cadrul campaniilor de săpături arheologice întreprinse în Dobrogea”.

„A fost numită ‘cultura Hamangia’, ținându-se seama și de împrejurarea că Vasile Pârvan publicase în anul 1925 primele descoperiri arheologice de la Hamangia. Până în prezent s-a dovedit că această cultură s-a raspândit numai în Dobrogea și pe coasta din apropiere de portul Burgas din Bulgaria”.

Dobrogea în neolitic

Chiar dacă încă nu se poate demonstra foarte precis, originea acestei culturi se regăsește în mod cert în Anatolia, de unde comunitățile acesteia au plecat, într-un moment ce poate fi considerat ca reprezentând începutul epocii anatoliene a cuprului, spre alte meleaguri, respectiv spre țărmurile de vest ale Mării Negre.

Care vor fi fost motivele acestei migrații este încă greu de înțeles. Lipsa resturilor de locuire sau a mormintelor în toată Peninsula Balcanică i-a făcut pe specialiști să creadă că, foarte probabil, aceste comunități au ajuns în nord-estul Bulgariei și în Dobrogea, circulând de-a lungul țărmului Marii Negre. Odată stabilite aici, s-au extins spre interior, probabil de-a lungul văilor râurilor.

Acesta este momentul în care Dobrogea intră în istoria perioadei neolitice. Era pentru prima dată când în preistoria zonei era documentată existența unor comunități care, având cunoștințe foarte avansate de navigație, mai precis de ceea ce numim astăzi – cabotaj, locuiesc acest teritoriu. Evoluția sa, relativ îndelungată, de-a lungul a circa șapte – opt secole, a permis evidențierea a trei faze, dintre care ultimele două au fost subdivizate la rândul lor.

Comunitățile culturii Hamangia au preferat să locuiască în așezări situate pe terasele râurilor sau văilor, în apropierea cursurilor de apă sau pe malurile lacurilor litorale. Niciuna dintre așezările cunoscute până în prezent nu este fortificată.

Locuințele nu par să fi fost dispuse după un plan preexistent. Cele adâncite în pământ, preponderente în decursul fazelor inițiale, puteau avea una sau, mai rar, două sau trei încăperi. Cele de suprafață aveau suprafețe de până la 30 m², cu pereți de lut și o structură de rezistență de lemn, acoperită cu puțin lut. Corpurile decedaților erau depuse în spații special rezervate, necropole.

Cea mai importantă este cea descoperită și cercetată la Cernavodă unde au fost studiate peste 400 de morminte. Ritul predominant era înhumația. Corpul decedatului era însoțit de obiecte diferite, arme, unelte, podoabe, dar și ceramică sau diferite oase de animale.

Acestea au permis afirmarea unor diferențieri sociale între decedați. Analizele antropologice au relevant existența unei populații amestecate cu elemente ce puteau proveni atât din Anatolia, cât și din zona est-mediteraneană, alături de cele autohtone.

Studierea uneltelor de silex a demonstrat persistența unor tradiții mai vechi, anterioare, caracterizate de microlitism și tehnicile de cioplire. Foarte probabil, acestea se datorează populației autohtone ce locuia în zonele unde se stabiliseră noii veniți și cu care aceștia au intrat în contact.

Oasele diverselor animale descoperite în cursul cercetărilor arheologice sugerează cu pregnanță importanța creșterii animalelor, în principal a ovicaprinelor, dar și a bovinelor, porcul fiind totuși puțin reprezentat.

Alături de această ocupație, vânătoarea furniza și ea o parte importantă din carnea consumată. În funcție de caracteristicile mediului, erau vânați mistrețul, cerbul, căpriorul sau chiar măgarul sălbatic.

Ceramica este, la rândul ei, caracterizată de forme și decoruri caracteristice. Însa, ceea ce individualizează comunitățile acestei culturi este, în primul rând, plastica antropomorfă care, și ea, demonstrează origini anatoliene. Sfârșitul evoluției acestor comunități este neclar deocamdată. Putem presupune, datorită intenselor contacte și schimburi cu alte comunități ale culturilor Boian și Precucuteni situate la vest și nord, că treptat se va fi ajuns la amestecuri de populații ce vor fi cunoscute mai târziu sub numele de gumelnitene.

„Oamenii care au creat cultura Hamangia, mai nota Dumitru Berciu, erau crescători de animale și cultivatori de plante. Economia lor avea totuși încă un pronunțat caracter vânătoresc. La baza organizării lor sociale stătea ginta matriarhală”.

Oamenii culturii

„Hamangia ajunseseră să aibă o concepție bine conturată despre viață și moarte, îngropându-și morții în cimitire, separate de așezările celor vii, așa cum este, de pildă, cimitirul de la Cernavodă, unde au fost descoperite până acum circa 400 de morminte de înhumație, fiind cel mai vechi și cel mai întins din toată Europa sud-estică”.  

Gânditorul de la Hamangia dezvăluie o geometrie extraordinară. Partea superioară geometrizată a gânditorului deține în sine arhetipul piramidal într-un mod care, suprapus piramidei lui Keops, se potrivește perfect – și nu numai; dar într-un anumit mod, doi gânditori (copie) combinați redau arhetipul piramidal prin diferite părți ale corpului lor – Piramidă Keops, la o scară de 1:10.000, are absolut măsură Gânditorului – partea superioară a statuetei copiază triunghiul echilateral ascuns în formă capului Sfinxului din Gîza.

Gânditorul de la Hamangia, pe lânga modul combinatoric al raporturilor piramidale, este, de asemenea, o cheie a accesului la cele mai profunde mistere ale Piramidei lui Keops. Piramida lui Keops a fost construită în jurul anului 2500 î.Hr., dar gânditorul Hamangiei a fost creat în jur de 4000 î.Hr. Gânditorul este mult mai în vârstă decât Piramida, cu 1000-1500 de ani.

Mica statuetă dunărean-pontică da naștere unei interogări; arhetipul piramidal (standard Keops) a fost prezent la malurile Dunării cu 1500 de ani înainte de încercarea egipteană…

„Gânditorul” este o statuetă unică în lume și a constituit o descoperire de-a dreptul extraodinară din timpul cercetătărilor arheologice care s-au desfășurat la necropola din Hamangia.

Statueta ne exemplifică un bărbat care stă pe un scaun de mici dimensiuni, care nu beneficiază de spătar și are diverse motive decorative liniare pe laturi. Despre partea superioară a corpului se observă că este una aplecată în față, iar capul este sprijinit de ambele mâini, coatele fiind așezate cu grijă pe genunchi.

Capul are formă ovală și în zona feței se pot observa atât ochii, cât și nasul sau gura. Fruntea este una îngustă, iar urechile sunt reprezentate de un orificiu circular. Ochii au fost făcuți cu ajutorul unei paste albe tocmai pentru a reuși să se accentueze expresivitatea acestora. Însă, în timp ce statueta a fost îmbogățită prin diferite semnificații, devenind în timp un adevărat simbol universal pentru spiritualitatea omului preistoric în dreptul statuetelor se poate observa textul  „omul acelui timp, devenit mult mai uman, mai apropiat de cel care admiră astăzi, ieri şi mâine cele două capodopere modelate în lut. Perenitatea sentimentelor umane reprezintă, poate, mesajul cel mai important pe care ni-l transmite”.

Perechea „Gânditorului” sau „Femeia șezând” așa cum o spune și numele exemplifică silueta unei femei care cel mai probabil stă direct pe sol, având zona inferioară plată. Cele două statuete sunt singurul ansamblu de ordin preistoric în cadrul căruia fiecare dintre cele două piese are o așa zisă personalitate vizibil exprimată, completându-se reciproc. Cel mai posibil figurina masculină ar fi reprezentat un zeu al naturii sau al vegetației în timp ce figurina feminină  era o zeiță a fertilității. Din epoca neolitică au fost observate mai multe figurine – statuete antropomorfe. Tot la Hamangia fiind descorite și mai multe vase de lut ars, cu diferite forme sau decoruri nemaivăzute, dovedind în acest fel existența unor comunități umane provenite din afara spațiului dintre Mare și Dunăre care ar fi migrat aici. Despre originea culturii se precizează că a fost regăsită în Antolia, locul din care s-ar fi deplasat apoi spre țărmurile vestice ale Mării Negre.

În aproximativ cinci ani de când statuetele au fost descoperite acestea au devenit de-a dreptul celebre în lume fiind expuse în nenumărate rânduri și în străinătate. Piesele au ajuns în locuri precum Londra, Atena, Paris sau New York, iar după anii 90 o comisie din partea UNESCO a inclus „Gânditorul” descoperit la Hamangia într-o listă scurtă, de numai zece artefacte, din întreaga lume care nu trebuie să dispară niciodată.

Oamenii care au dus la crearea culturii Hamangia conform notărilor făcute de Dumitru Berciu, erau crescători de animale sau cultivatori de plante. „Economia lor avea totuşi încă un pronunţat caracter vânătoresc. La baza organizării lor sociale stătea ginta matriarhală.   Oamenii culturii Hamangia ajunseseră să aibă o concepţie bine conturată despre viaţă şi moarte, îngropându-şi morţii în cimitire, separate de aşezările celor vii, aşa cum este, de pildă, cimitirul de la Cernavodă, unde au fost descoperite până acum circa 400 de morminte de inhumaţie, fiind cel mai vechi şi cel mai întins din toată Europa sud-estică”, conform adevarul.ro.

Cele două statuete în ziua de astăzi se află în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, iar în județul Constanța se găsește expusă o copie a celor două piese, în cadrul Muzeului de Istorie și Arheologie.