Ca doctrină, Național-Socialismul lui Adolf Hitler a propagat reîntoarcerea la valorile patriarhale și la rolurile tradiționale ale genurilor (masculin și feminin) și a afirmat că schimbările sociale și economice care apăruseră în special după Primul Război Mondial – precum creșterea ratei divorțialității și declinul ratei nașterilor – au stat la baza ruinei naționale. Pentru a contracara aceste tendințe periculoase, familiile mari au fost încurajate să redevină regula, cele în care femeia era devotată casei și copiilor, iar bărbatul întreținea gospodăria.
Naziștii credeau că „Emanciparea femeii” era un slogan inventat de intelectualii evrei, iar conținutul său era dat de același spirit. În realitate, în vremurile bune ale modului de viață german femeia nu avea nevoie să se emancipeze. Ea poseda exact ceea ce natura i-a hărăzit pentru a administra și prezerva casa și familia, la fel cum bărbatul nu trebuia să se teamă că va fi privat de poziția sa în raport cu femeia.
În realitate, femeia nu avea motive să îi conteste poziția. Doar atunci când bărbatul nu era pe deplin conștient de îndatoririle sale, instinctul etern de autoconservare începea să se revolte în femeie. Din această stare de rebeliune creștea o situație de fapt care nu era naturală și care dura până când ambele sexe se reîntorceau la starea pe care Eterna Înțelepciune a lui Dumnezeu a preordonat-o pentru ei.
Prin urmare, Național-Socialiștii credeau într-o logică a lucrurilor în care, în fapt, emanciparea femeii era direct proporțională cu efeminarea bărbatului. Astfel, fără o depreciere a caracterului masculin al bărbatului, emanciparea femeii nu era necesară. Este un fenomen care se observă astăzi obiectiv: cu cât bărbații sunt mai puțin bărbați, cu atât femeile sunt tot mai „feministe”, urmăresc să fie mai puternice, ajungând să revendice tot mai mult din rolul tradițional al bărbatului. Altfel spus, echilibrul fiind compromis, locul lăsat liber de slăbiciunile masculinității este completat de împuternicirea feminității.
Dacă lumea bărbatului era țara, comunitatea cea mare, pentru care trebuia să lupte și să-și dedice puterile, femeia trebuia să trăiască, într-adevăr, într-o lume mai mică. Lumea sa era soțul, familia, copiii și casa. Dar ce se va întâmpla cu lumea cea mare dacă nu va mai exista nimeni care să se îngrijească de lumea cea mică? Cum ar putea supraviețui lumea cea mare dacă nu va mai exista nimeni să se îngrijească de viața lumii mici? Lumea cea mare este construită pe fundația pe care o oferă lumea cea mică. Cele două era codependende și trebuiau să coexiste armonios.
Această lume mare nu poate supraviețui dacă lumea cea mică nu este stabilă. Femeia are cea mai mare îndatorire în lumea sa, numai pe fundamentul acesteia putând fi construită lumea bărbaților. Cele două lumi nu erau antagonice, ci se completau, aparțineau una alteia, tot așa cum bărbatul și femeia aparțin unul celuilalt.
Național-socialiștii nu considerau că ar fi corect ca femeile să se amestece în sferele principale ale lumii bărbaților. Ei considerau drept natural ca cele două lumi să rămână distincte. Național-Socialiștii nu vorbeau despre egalitate între femei și bărbați, dar nu pentru că ar fi negat-o, ci pentru că nu considerau discuția potrivită, datorită distincțiilor naturale între cele două sexe, prin care însăși natura lor le-a predestinat roluri deosebite. Cele două lumi nu interferează, deci nu suportă comparații.
Într-un discurs susținut la Liga Femeilor Național-Socialiste, pe 8 septembrie 1934, Adolf Hitler spune:
„Sloganul ‘Emanciparea femeilor’ a fost inventat de intelectualii evrei și conținutul său a fost format din același spirit. În vremurile cu adevărat bune ale vieții germane, femeia germană nu a avut nevoie să se emancipeze. Poseda exact ceea ce natura îi dăduse în mod necesar administrării și păstrării; la fel cum bărbatul din vremurile sale bune nu avea nevoie să se teamă că va fi izgonit din poziția sa în raport cu femeia.
De fapt, femeia era cel mai puțin probabil să-și conteste poziția. Doar atunci când nu era absolut sigură în cunoașterea sarcinii sale, instinctul etern de autoconsevare proprie și a rasei a început să se revolte la femei. Apoi, din această revoltă a apărut o stare de lucruri care a fost nenaturală și care a durat până când ambele sexe au revenit în sferele respective, pe care o providență veșnic înțeleaptă le-a preordonat pentru ei.
Dacă se spune că lumea bărbatului este Statul, lupta lui, disponibilitatea lui de a-și dedica puterile în slujba comunității, atunci se poate spune că femeia este o lume mai mică. Pentru că lumea ei este soțul, familia, copiii și casa sa. Dar ce s-ar alege din lumea mai mare dacă nu ar exista cineva care să tindă să aibă grijă de cea mai mică? Cum ar putea să supraviețuiască lumea mai mare dacă nu ar exista nimeni care să ducă grijile lumii mai mici, conținutul vieții lor? Nu, lumea mai mare este construită pe temelia acestei lumi mai mici. Această lume mare nu poate supraviețui dacă lumea mai mică nu este stabilă. Providența i-a încredințat femeii grijile acelei lumi care este ea însăși și numai pe baza acestei lumi mai mici se poate forma și construi lumea bărbatului. Cele două lumi nu sunt antagonice. Se completează reciproc, aparțin, la fel cum bărbatul și femeia aparțin unul altuia.
Nu considerăm că este corect ca femeia să intervină în lumea bărbatului, în sfera sa principală. Considerăm că este natural ca cele două lumi să rămână distincte. Unei îi aparține puterea sentimentului, puterea sufletului. Celelilalte în aparține puterea viziunii, a gândirii, a deciziilor și a voinței de a acționa. Într-un caz această putere cere dorința femeii de a-ți risca viața pentru a prezerva această importantă celulă și pentru a o multiplica, iar în celălalt caz cere pregătirea bărbatului pentru a apăra viața.
Sacrificiile pe care bărbatul le face în lupta acestei națiuni, femeia le face în prezervarea acestei națiuni în cazurile individuale. Ceea ce bărbatul dăruiește prin curaj pe câmpurile de luptă, femeia dăruiește prin eternul sacrificiu de sine, prin eterna durere și suferință. Fiecare copil pe care o femeie îl aduce pe lume este o bătălie, o bătălie câștigată pentru existența propriului popor. Și, prin urmare, ambii trebuie să se prețuiască și să se respecte atunci când văd că îndeplinesc îndatoririle pe care le-a comandat natura și Dumnezeu. Iar acest respect reciproc va rezulta cu necesitate din această separare a funcțiilor fiecăruia.
Nu este adevărat, așa cum susțin intelectualii evrei, că acest respect depinde de suprapunerea a sferelor acestor activități ale sexelor, acest respect cere ca niciunul dintre sexe să nu încerce să facă ceea ce aparține sferei celuilalt. Rezidă, în ultimă instanță, în faptul că fiecare știe că celălalt face tot ceea ce este necesar pentru a ajuta întreaga comunitate (…)
Așadar, mișcarea femeilor noastre nu este ceva ce înscrie printre obiectivele sale în programul său lupta împotriva bărbatului, ci ceva care are în program lupta comună alături de bărbat. Pentru că noua comunitate Național-Socialistă are nevoie de baze solide tocmai pentru că am câștigat încrederea a milioane de femei drept combatante fanatice, femei care au luptat pentru o viață comună în slujba îndatorii comune de a prezerva viața, care în această luptă nu și-au fixat obiective dintre drepturile pe care intelectualii evrei le-au pus în fața ochilor lor, ci mai degrabă din datoriile impuse de natură asupra noastră, a toturor.
De aceea, dacă programele de până acum ale liberalilor, ale mișcărilor intelectualiste ale femeilor conțineau multe puncte, programul mișcării femeilor Național-Socialiste are, în realitate, doar un singur punct, iar acest punct este copilul, aceea mică creatură care trebuie să fie născut și trebuie să crească puternic și care, singur, dă sens întregii lupte pentru viață”
…uimitor discurs umanist pentru un dictator !!…mari veleități de orator ,nu era lipsit de viziune si inteligenta !!