Scandalul azilelor groazei a atras demiterea a doi miniștri, a unor prefecți și subprefecți, a unor șefi de deconcentrate, și a altor autorități ale statului român. Măsuri corecte, necesare. Dar nu suficiente! Măsuri care confirmă o dată în plus faptul că statul român este un stat eșuat.
„Bun”, Dar asta o știam. Știam ca statul e eșuat! Doar ne-a spus-o însuși „șeful statului”, KW Iohannis! „Șeful statului” eșuat! El sigur știa ce spune!
Scandalul azilelor ridică alte probleme și întrebări. Mult mai grave decât cea legată de soarta statului în care trăim.
Prima întrebare le este adresată susținătorilor statului minimalist.
…și este o problemă insurmontabil!
Cum pot „minimaliştii” explica faptul că majoritatea azilelor sunt instituții private? Cum e cu „autoreglarea pieței”? Cum e cu „protecția” oferită de sistemul „cererii și ofertei”? Cum e cu „umanismul” capitalismului?
Până una alta, se vede ca patronii, fără un control strict și eficient din partea instituțiilor „statului eșuat”, s-au transformat brusc în niște bestii, niște Kapo care supuneau amărâții ăia (plătitori!) în niște deținuți în lagăre cu reclame luminoase la poartă.
Dovadă că piața nu „autoreglează” foamea insațioasă de profit rapid și ușor, ca și în cazul băncilor, furnizorilor de utilități și a tuturor celorlalți „îngeri” ai economiei de piață. Ba mai mult, fără control, s-a dovedit acum că întreprinzătorul se poate transforma rapid într-un monstru!
Semn că și capitalismul a eșuat la noi, în „statul eșuat”!
Dar cea mai grea întrebare ne revine nouă, conservatorilor, să o dezlegăm: cum putem noi explica faptul că românul, ăla majoritar credincios în Dumnezeu, își lasă părinții sau copiii cu dizabilități să putrezească în lagărele patronate de niște monștri? Cum?
Așa înțelege românul să aplice și să respecte Porunca a cincea, „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție” (les. 20, 12)?
Sau poate aștepta să „își facă statul treaba”? Sau poate ca patronul să respecte „legea cererii și a ofertei”?
Cum se poate explica nepăsarea, sau poate uitarea, „aparținătorilor”?
Nu se poate! Pur și simplu!
E dovada clară că nu doar statul este eșuat, ci toată România!
Suntem o țară eșuată, o țară în care totul trebuie reconstruit, de la zero!
O țară în care primul lucru ce trebuie reconstruit este omenia! Morala, naturală, apoi cea religioasă și în cele din urmă cea statală!
În România, țara eșuată, TOTUL TREBUIE RECONSTRUIT DE LA ZERO!
Şi primul care trebuie reconstruit e omul, un om eșuat, un spectru egoist și izolat în automatismele unei vieți în care comoditatea, confortul și succesul sunt singurele valori unanim recunoscute și respectate.
Dacă nu, trebuie să ne reconfortăm cu ideea că am eșuat și că vom dispărea. Ca stat. Ca țară. Ca neam. Ca oameni!
De fiecare dintre noi depinde soarta noastră individuală și colectivă!
Preluare: corectnews.com / Autor: Dan Chitic
Stridente ‘altruiste’
Gata, s-au dezlantuit semnalizatorii de virtute (cei de dreapta, sau asa se pare), altruistii profesionisti, umanistii elitisti (‘sufletele frumoase’ ale lui Hegel, ‘inimile insingerate’ ale telenovelelor): Marga la Cotidianul, o voce la Certitudinea lui Miron Manega, ba chiar si oameni cu masura, precum Cornel Nistorescu, care evita la tanc sa dea cu oistea in gard. Se iau cu miinile de cap, injura voalat Romania si romanii, fac parada de cele mai alese sentimente, si sfirsesc printr-un offfffftat dezolat si dezolant.
Ei nu ar merita deloc ironia de mai sus daca ar da dovada de un modicum de facultate analitica si de o minima moderatie si precautie in a nu arunca copilul cu apa din poiata.
Autorul de fata e superlativ in ambele privinte: gata, ‘vom disparea’ ca popor, si arunca peste bord piata care nu isi face treaba si statul mic, care iata dovada, nu are cum sa si-o faca.
Cine isi pune increderea in altruismul de stat e fie prost, fie rau intentionat. Prostia nu e ignoranta: e ignoranta _cu goarna_ si, adesea, cu _tichie de margaritar_. De multe ori, in spatele prostiei manifeste se ascund complicate ecuatii de personalitate si/sau interese subsidiare.
Altruismul intotdeauna a mers mina in mina cu economia libera pina cind functia altruistica a fost preluata si distrusa de statele ‘providenta’ dupa mijlocul secolului XIX. Catedrale, universitati, muzee, biblioteci, burse si ajutoare, _toate_ deriva din filantropie, din capacitatea naturala a oamenilor de a ajuta. De cele mai multe ori, altruismul e practicat din motive _egoiste_: dorinta de iesi in evidenta, de a epata, narcisismul. Alteori, mai rar in zilele noastre, din motive sacrificiale, dorinta de ispasire, credinta cumpararii unui bilet spre rai. Kant era nemultumit ca binele origineaza in interes, si ca nu exista Binele cu majuscula. Locke era satisfacut cu binele emergent al pietei: macelarul care ne pune cina pe masa nu pentru ca ne vrea binele ci din interes propriu. Dincolo de Kant vs. Locke, nevoile altruiste sint _naturale_ pentru orice individ care nu e un sociopat! De notat, cele _autentice_, nu cele demonstrative din articole care isi gasesc scuze pentru dezlantuiri mizantropic-malitioase…
Apoi: filantropia nu e doar apanajul celor avuti. Uitati-va la cite se fac azi prin finantare de grup (crowd funding): se scriu carti, se fac filme, se pornesc afaceri. Uitati-va acasa, in Romania!, unde Daniel Roxin a organizat campanii arheologice cu fonduri strinse de la benevoli.
_A fost suficient_ ca statul sa dea inapoi doar un pic, sa permita redirectionarea unui procent amarit din taxele compulsive catre scopuri alese individual ca spectrul lumii romanesti sa se imbogateasca, sa adauge valoare _pentru toti_, pentru ca lumea noastra sa fie mai buna si mai frumoasa. Imaginati-va ce s-ar putea face daca romanii ar putea gestiona singuri, fara ingerinta statului, banii care de drept le apartin.
La originea problemelor cu casele de batrini stau urmatoarele lucruri.
1. Pauperizarea prin taxare aberanta. Altruismul este o o functie de _utilitatea marginala_. Cind fiecare leu conteaza, nu mai ai lei de dat. Cind esti intr-o continua grija pentru hrana de miine, altruismul devine un lux. Asta se aplica atit trecatorului de pe strada care da de pomana unui cersetor, cit si apartinatorilor acelor batrini care au fost pusi la stilpul infamiei, culmea, fara urma de compatimire, de empatie, de altruism!
Ca sa fie clar: taxare peste nivelul de 10% era inconcevabila inainte de secolul XX, iar pina si acei oameni erau numiti (aminte ‘zeciula’), iobagi, serbi sau clacasi. Las cititorul sa puna singur lucrurile in perspectiva.
2. Monopolizarea de catre stat a functiilor altruiste. Aceasta incepe cu sistemul de ‘asigurari’, care reveneau in mod normal indivizilor (economisire, ‘banul alb pentru ziua neagra’), familiei imediate, a celei extinse, a retelei de suport sociali (prieteni si cunostinte). Asta a fost prima miscare, sub Bismark, care a dus treptat la subordonarea din ce in ce mai completa a societatii fata de stat, la pierderea autonomiei si autarhiei, la distrugerea familiei, la atomizare sociala si anomie individuala.
1+2 inseamna: cind statul iti ia banii pretinzind sa faca el ceea ce faceai tu, anume altruism, orice cheltuiala altruista reprezinta un cost _dublu_ al actului altruist. Utilitatea marginala a leului creste, cea a actului altruist scade, iar la un raport intre cele doua, pragul angajarii altruiste nu mai este trecut. _Asa_ se obtine ‘dezumanizarea’ de care se plinge un Marga, de care se ingrijoreaza un Nistorescu, si de care se ia de par autorul de fata.
3. Autorul vorbeste despre ‘statul minimal’ intr-un mod abstract, copiat dupa experienta lui de viata a unui tip de stat maximal care se afla intr-un proces de transformare in orice numai stat ‘minimal’ nu.
_Nu statul conteaza_ in sintagma statul minimal, ci ceea ce devine posibil prin retragerea acestuia: actiunea neconstrinsa a individizilor si a _asocierilor voluntare_ dintre acestia. In cazul de fata, asocierile lor voluntare in scopuri caritabile. De la bursele si ajutoarele pentru muncitorii englezi in secolul XVIII, pina la zilioanele de forme de ajutorare pe criterii din cele mai diverse, rasiale, medicale, fost loc de munca! intr-o tara ca America. Cum crede autorul ca ‘statul mare’, sau ‘mijlociu’, sau chiar cel ‘mic’ ar putea sa obtina acelasi rezultat altruist fara capacitatea asociativa libera? La rindul ei, aceasta nu apare peste noapte, nu apare la ordin, sau cind se da cu fundul de pamin ‘umanistul’ frustrat. Capacitatea asociativa tine de incredere, iar increderea este o functie a testarii in timp, a progresiei prin pasi mici si a amplificarii graduale a cooperarii verificate. Altruismul social tine de istoria si cultura cooperarii asociative, nu de ‘stat’, ca e mare, mijlociu sau mic.
4. ‘Privatizarea’ in operatie astazi, si nu doar in Romania, este de acelasi ordin abstract, lipsit de orice fundament in asociativitate. Asociativitatea, structura ei, functionarea ei, este dirijata de scopul asumat si se maturizeaza pe masura ce noi cai de atingere a scopului sint descoperite si incercate. In cazul de fata, statul distorsioneaza structura de motive (incentives), substituind acestei orientari catre scop, orientarea catre satisfacerea criteriilor statului, de la constituire pina la controale. Invatamintul nu este ‘privat’ doar pentru ca platesti bani in vreme ce statul produce profesorii, da licentele, compileaza programele de invatamint, si omologheaza diplomele absolventilor. Societatea nu este ‘civila’ atunci cind statul, UE sau Soros iti da bani sa faci ceea ce faci. „Altruismul’ fata de batrini nu este _ingrijire_ cind, probabil in cirdasie cu statul, organizatii criminale ‘albe’, adica functionind legal, nu au alta grija decit sa obtina reinnoirea licentelor si sa faca cit mai mult profit (mita fata de organele de control si supervizare, cirdasia acestora in compromiterea scopului si maximizarea profitului – mita este un cost de productie!, reprezentind doar un aspect al problemei).
Ceea ce cunoaste autorul dupa ureche nu este nici ‘statul minimal’ si nici ‘liberal’: ci este un stat providential caruia i-au intrat zilele in sac, si care a devenit ‘managerial’. Adica, al carui business este controlul minutios al tuturor activitatilor si asocierilor de oameni liberi in scop dirijist.
Cele de mai sus sint nexusuri cauzale care nu au nimic de-a face in particular cu ‘cultura’ romaneasca, cu istoria totalitarismului recent, cu ‘specificul’ natiei noastre. Daca se duce ceva de ripa, nu e romanimea: sau, nu singura. E lumea occidentala care a uitat binele libertatii. Asa ca, la final, ma gindesc ca am fost prea aspru cu autorul nostru care nici nu a cunoscut-o, nici nu a visat-o, nici nu pare a si-o dori. Scuze.
Adaptat, ‘Ruinele altruismului de stat’
https://telegra.ph/Ruinele-altruismului-de-stat-07-30
„Ruinele altruismului de stat” (https://telegra.ph/Ruinele-altruismului-de-stat-07-30).
Multumesc pentru gazduire.
Buna ziua. Puteti gasi, va rog, versiunea modificata, finala, a textului, sub titlul ‘Ruinele altruismului de stat’, aici:
https://telegra.ph/Ruinele-altruismului-de-stat-07-30
Multumesc.