O bucătăreasă de la un liceu din Bârlad, o femeie care lucrează într-un centru de copii cu vulnerabilități și alți câțiva oameni care n-au plagiat nimic în viața lor.
Când merg să fac ceva teren – adică să trăiesc puțin prin orășele mici și sate – mă duc cu multă îngrijorare: vezi multe probleme, multă suferință, dar și lucruri extraordinare. Mai ales oameni extraordinari. Când revii la București – vii puțin furios: ruptura este imensă între cele câteva centre urbane mari și restul țării. Dar furia vine de la faptul că între agenda „elitei politice” și nevoile populației nu prea există conexiune. Mereu te întrebi: ce legătură are agenda elitei prădătoare de la București cu baza țării?
Când mergi prin satele țării, vezi copii mergând pe jos între sate zeci de kilometri și știi că niște inconștienți cinici la București au decis tăierea burselor pentru copiii de țărani și că au buget pentru decontarea drumului magistraților și politicienilor, dar nu și al copiilor de țărani și proletariatului periferic, te întrebi pentru cine fac ei legi? Interesele cui le reprezintă, de fapt?
Nu trebuie să știi multă carte ca să pricepi. În ciuda acestei situații, țara rezistă. Dar nu pentru că la București ai un prim-ministru și miniștri plagiatori care fac legi împotriva propriului lor popor, ci pentru că undeva cineva își face treaba.
Da, am văzut enorm de mulți oameni care sunt la locul lor și-și fac bine treaba: de la profesori, primari, medici, manageri, țărani, muncitori, mici întreprinzători până la portari.
Există o categorie de oameni undeva în spate, pe care nimeni nu-i știe, prost plătiți, dar care fac lucruri fundamentale, în pofida faptului că toate contextele – de la salarii la prestigiu și efort – sunt împotriva lor.
Bucătăreasa din cantina Liceului Mihai Eminescu din Bârlad
Pot să vă dau multe exemple și o să iau patru din județul Vaslui: i-am cunoscut personal în aceste săptămâni. Pe acești oameni nu-i vedeți, nu-i știți – par a fi „invizibili”, dar dacă ei nu ar fi, multe s-ar nărui. Pentru că acești oameni nu fac ce fac pentru a fi dați la gazetă și sunt de o modestie copleșitoare, o să le dau doar numele.
Am intrat în cantina Liceului Mihai Eminescu din Bârlad. Un liceu drag mie. Acolo sunt 1.200 de copii, unde aproape 200 sunt din rural, cazați la internat și hrăniți aici la cantină. Am mâncat cu ei – o mâncare ca la mama acasă, cum se zice la noi. Am întrebat cine gătește. Doamna Adriana. Am mers să o cunosc. Sunt mulți în țara asta care gătesc bine – dar doamna Adriana gătește zilnic pentru 170 de copii.
Atenție: singură, fără ajutoare. Nu știu dacă știți ce înseamnă asta. Eu am lucrat câteva săptămâni în domeniu și găteam pentru 150 de oameni – după câteva zile, din cauza efortului fizic, erai terminat. Noi lucram în trei. Aici ea face de una singură totul. Nici nu vreau să știu ce salariu mic are. Doamna Adriana nu e pe podium, nu e plătită bine – dar face ceea ce este esențial. Mereu e cu zâmbetul pe buze și optimistă: o să fie și bine, copiii să fie sătui.
Cristinel din livadă
O prietenă m-a dus undeva sus pe deal lângă Vaslui, într-un sat, să-l cunosc pe Cristinel. Nu știu dacă știți genul de copii care vin de foarte jos, nu au nici haine cu care să meargă la o școală mai bună – dar vor atât de tare să învețe, încât împrumută hainele de școală.
Cristinel a fost genul de copil care a trecut prin toate etapele, dar acum poate să facă cel puțin 5 domenii de nivelul MIT – dar nu doar teoretic, ci mai ales practic. Agronomie de superclasă – are hectare de livadă, apicultură și teoretică, și practică cât ține – mii și mii de stupi au trecut prin mâinile lui, s-a zbătut să introducă în curricula unui liceu de aici apicultura pentru copii; mecanică și electrotehnică – a fost olimpic pe domeniu, dar acum reface mașini vechi din nimic: are zeci de mașini recondiționate. Poate construi orice tip de case. E genul care poate face orice din nimic: cred că și o țară ar reface – precum albinele lui când roiesc.
Eu dacă aș ști 1% din ce știe omul acesta să facă aș merge pe mijlocul Căii Victoriei la București – omul e de o modestie terifiantă.
Mirela care îngrijește copiii
Am fost în unul dintre cele mai complexe centre pentru reabilitare: Centrul Specializat pentru Copii cu Dizabilități. Am văzut multe, dar aici am crezut că fac infarct – toată suferința lumii pare adunată aici: acei copii cu boli incurabile, copii care nu sunt conștienți și au nevoie de îngrijire totală, permanentă.
Faptul că avem astfel de copii de obicei nu e alegerea noastră – dar felul în care-i îngrijim e alegerea noastră.
Eu cred că felul în care îngrijim acești copii suferinzi spune totul despre noi, despre umanitatea noastră, despre civilizația noastră.
Am intrat în acest centru și am văzut că totul arată impecabil. Totul e ținut sub control pentru că aici există o fată pe nume Mirela. Cu o putere de muncă incredibilă, cu un optimism bolnăvicios și cu dragoste pentru acești copii. Cu un salariu mizer. Mirela e acolo pe baricade non-stop cu o dăruire și o putere de muncă greu de înțeles. Cum reziști, fată, aici? întreb. Trebuie să rezistăm – asta e deja familia mea. Te uiți la ea, o mână de om, și te minunezi.
Costel care „face de la zero”
Am auzit de câteva ori numele Costel când mergeam prin casele de copii. Costel e un om atât de priceput și bun, că la fiecare 5 ani e schimbat din postul pe care-l are. De ce? Pentru că șefii s-au prins: dacă vrei să faci din rahat bici, îl aduci pe Costel. Costel dintr-o clădire dărâmată îți poate face un centru de top pentru copii. Cum termină totul și e perfect, când să culeagă roadele, să gestioneze și el liniștit ceva ce merge – Costel e mutat să o ia de la zero. Și de fiecare dată o face cu același profesionalism și entuziasm. Pot să continui cu astfel de oameni. I-am ales dintr-o zonă sensibilă, mai săracă, oameni slab plătiți și cu munci foarte dificile, cu enorm de multă responsabilitate: dar care fac totul profesionist, devotat, responsabil și cu pasiune.
Vii la București și afli: prim-ministru – plagiator, ministrul educației – plagiator, legi idioate împotriva intereselor cetățenilor, președintele îi apără. Te întrebi: cum naiba mai funcționează țara asta? Păi, România mai funcționează pentru că undeva există o Adriana, un Cristinel, o Mirela sau un Costel. Am fost onorat să cunosc astfel de oameni – pe Costel nici nu l-am prins în poză, mereu avea ceva de făcut.
Preluare: libertatea.ro / Autor: Vasile Ernu
