Patriotismul nu poate fi o caracteristică negativă. Încercările de a conferi manifestărilor patriotismului o percepție negativă reprezintă ceva nou în practicile identitare globale. Totul a început atunci când cetățenii ruși activi care au cerut o agendă de mobilizare completă după începerea Operațiunii Speciale din Ucraina(OSU) a provocat o mare iritare în rândul liberalilor, care au început să îi catalogheze drept „ultrapatrioți” și „turbo-patrioți”.
Ideea este că liberalii au acceptat imposibilitatea de a opri OSU (sub influența interdicției legale de a critica armata și guvernul), dar s-au dovedit a nu fi dispuși să participe la mobilizarea din mai multe motive, după cum urmează:
– militare (scuzându-se pe ei înșiși și pe copiii lor de la înrolarea în armată);
– culturale (continuând să consume cultura, produsele și arta occidentală realizată de agenți străini);
– sociale (menținându-și un stil de viață aparent apolitic și dând prioritate sănătății și banilor).
Bineînțeles, este imposibil să justifice în mod convingător abaterea lor de la „linia generală a partidului”, motiv pentru care liberalii nu au avut altă soluție decât să se prefacă a fi prevăzători și să sublinieze necesitatea de a reduce gradul de sprijin public pentru OSU. Așa s-a născut teza principală a liberalilor: „Totul decurge conform planului” și cine are nevoie știe ce are de făcut, așa că nu este nevoie să distragă atenția conducerii țării cu inițiativele lor. Anxietatea provocată de inițiativele redundante este cea care poate explica noțiunile apărute fără definiții – „ultra-patrioți” și „turbo-patrioți”.
Este imposibil să se dea o definiție academică acestor noțiuni, așa că rămâne doar o interpretare discursivă a semnificațiilor emergente. Este important de remarcat că loialitatea față de interesele țării nu poate fi evaluată în sensul utilitarist al practicilor sociale necesare și inutile care justifică împărțirea în patrioți utili și ultrapatrioți inutili. Aici este evidentă legătura semantică a „ultras” cu pericolul reprezentat de toate tipurile de „ultras”, începând cu fanii agresivi ai fotbalului.
Interesant este faptul că, puțin mai devreme, navalniștii introduseseră în mod activ o modalitate și mai agresivă de negare a patriotismului, care revine la afirmația literatului britanic Samuel Johnson potrivit căreia „patriotismul este ultimul refugiu al ticăloșilor”. Din nou, însă, avem de-a face cu o inversiune semantică. Johnson a rostit fraza în drum spre Hybrids în 1775, unde urma să se întâlnească cu „ticăloșii patrioți”, care erau infractori condamnați la spânzurătoare, dar care scăpau de spânzurătoare dacă acceptau să se înroleze în armata din colonii.
Este important de remarcat că Wikipedia, care încalcă nu numai reglementările Roskomnadzor, ci și regulile academice de bază, oferă interpretări perverse ale patriotismului, ultrapatriotismului și ale frazei înaripate a lui Johnson menționate mai sus. Dar și mai perverse sunt acțiunile liberalilor ruși în încercarea de a introduce o conotație negativă în extinderea conceptului de patriotism, care a devenit unul dintre pilonii conceptului de stat-națiune. Pe această bază, discreditarea patriotismului poate fi calificată drept un tip de retorică antistatală care amenință în egală măsură orice stat. Merită să reflectăm asupra acestui lucru.
Alexey Kylasov, expert în studii culturale, antropolog cultural, cercetător șef al Universității Ruse de Economie, membru al consiliului științific al Academiei Ruse de Științe pentru studierea și protecția moștenirii naturale și culturale din 2012, despre încercările de a conferi patriotismului o caracteristică negativă.
(Notă: dacă în loc de Rusia puneţi România, analiza devine extrem de interesantă inclusiv pentru noi!)
